Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Jovo Lukic (27 de ani) şi-a încheiat parcursul la Campionatul Mondial. Bosnia, naţionala sa, a fost eliminată în şaisprezecimi de SUA, scor 0-2.
Jovo Lukic este aşteptat de Cristiano Bergodi la U Cluj, după ce a evoluat la turneul final găzduit de SUA, Mexic şi Canada. Cu toate acestea, cei de la U Cluj au primit o veste proastă, chiar înaintea debutului în preliminariile Europa League.
Ce se întâmplă cu Jovo Lukic la U Cluj, după revenirea de la Campionatul Mondial
Jovo Lukic va rata startul de sezon de la U Cluj, notează gsp.ro. Atacantul şi-a luat o scurtă vacanţă după ce Bosnia a fost eliminată de la Mondial, astfel că nu va reveni la echipă săptămâna viitoare.
Lukic va rata astfel “dubla” clujenilor cu Dinamo Kiev, din primul tur preliminar de Europa League. Partidele sunt programate să se desfăşoare pe 9, respectiv 16 iulie. Între aceste două meciuri, U Cluj va disputa Supercupa României cu Universitatea Craiova, pe 12 iulie.
Jovo Lukic va rata cel puţin aceste trei meciuri din startul de sezon. Conform sursei citate anterior, atacantul e aşteptat să revină sub comanda lui Cristiano Bergodi după 16 iulie, având şanse mari să rateze şi primul meci din noul sezon de Liga 1. Clujenii se vor deula cu Farul în prima etapă, pe 19 iulie.
Anunțuri gratuite din Maramures


