Cea de-a șaptea zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a adus săli pline, conferințe speciale și spectacole apreciate de public, confirmând interesul ridicat pentru una dintre cele mai importante manifestări culturale din Europa.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei a fost dialogul dintre regizorul Cristian Mungiu și criticul de teatru Octavian Saiu. Sala Oglinzilor a fost arhiplină, iar discuția s-a prelungit mai bine de o oră. Proaspăt laureat cu al doilea Palme d’Or din carieră pentru filmul „FJORD”, cineastul a vorbit despre procesul de creație, responsabilitatea artistului și provocările societății contemporane. Ziua a debutat cu Adunarea Generală Circostrada, organizată în parteneriat cu Bursa Internațională de Spectacole de la Sibiu. Este pentru prima dată când această reuniune a prestigioasei rețele europene dedicate artelor stradale are loc în România.
Tot la Sala Oglinzilor a fost organizată conferința „Arta ca forță reacționară – IBSEN 200”, dedicată împlinirii a două secole de la nașterea dramaturgului norvegian Henrik Ibsen. În programul artistic s-au remarcat spectacole precum „UNION PLACE”, producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, „GRO(O)VE”, coproducție UNITER și Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, dar și „Întoarcerea la stele – Sibiu”, inclus în cadrul Sezonului Cultural Chinezesc.
Publicul a avut ocazia să urmărească și producțiile „Israel și Mohamed” și „Fedra!”, iar seara s-a încheiat în Piața Mare cu concertul „Povești din suflet, prin cântec”, susținut de Taraful Fraților Cazanoi, Ioana Ștefan și Corurile Cantus Mundi.
Recomandările zilei de 27 iunie:
- Milo Rau în dialog cu Octavian Saiu, Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor), ora 12:00
- Fanny Ardant în dialog cu Matei Vișniec, Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor), ora 14:00
- Simfonia rumegușului, David Eisele, Michael Zandl, Kolja Huneck, Fabrica de Cultură – Sala Lulu, orele 15:00 și 20:00
- Copiii Medeei, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte – Sala CAVAS, ora 16:00
- Îngerul casei, Compagnia Sud Costa Occidentale / Carnezzeria, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, ora 16:00
- Sufletul Mexicului, Alephsus, Biserica Reformată Calvină, ora 18:00
- 20 Days in Mariupol, American Independent Film Festival, Promenada Mall – CineGold, ora 18:00
- Copiii Medeei, Milo Rau & NTGent, Fabrica de Cultură – Sala „Eugenio Barba”, ora 18:00
- Aleea Celebrităților, Parcul Cetății, ora 18:00
- Rave de Ravel, Teatrul Masca, Sala Studio TNRS, ora 19:00
- Gala Celebrităților, Sala Thalia, ora 19:00
- Scrisoarea – teatru popular de Milo Rau, Teatrul GONG – Sala etaj, ora 20:00
- Frumusețe fără margini, Beijing Dance Academy, Centrul Cultural „Ion Besoiu”, orele 17:00 și 21:00
- FAUST, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Fabrica de Cultură – Sala Faust, ora 22:00
- Galateea, Circ Discret, Piața Mică, ora 22:30
- Code: Body Vers, Sahmyook University, Facultatea de Litere și Arte – Sala CAVAS, ora 23:00.
Anunțuri gratuite din Maramures


