Deputatul USR de Brașov, Ovidiu Romulus Paraschivescu, apare tot mai des în fotografii și materiale video realizate în trenuri, promovând imaginea politicianului apropiat de oamenii obișnuiți și de transportul public. Mesajul este unul clar: modestie, eficiență și apropiere de realitățile de zi cu zi ale cetățenilor.
Există însă și o altă perspectivă asupra acestei imagini atent construite. Potrivit declarației de avere, parlamentarul deține două autoturisme BMW. Nimic ilegal în asta, desigur, însă apare întrebarea legitimă: cât de autentică este imaginea politicianului care se promovează constant din vagoanele de tren, în timp ce în garaj figurează două automobile premium?
Dar povestea nu se oprește aici. Același Ovidiu Romulus Paraschivescu vorbește frecvent despre cheltuirea banului public și despre reforma statului. Cu toate acestea, declarațiile oficiale arată că, la un moment dat, încasa venituri din mai multe instituții publice simultan. Consiliul Județean Brașov, RATBV, Senatul României și Camera Deputaților sunt instituțiile unde a activat și pentru care a fost remunerat.
O altă întrebare care merită pusă este cum au ajuns atât de mulți politicieni în consiliile de administrație ale companiilor și instituțiilor de stat. Meritocrație sau numiri politice? Este o întrebare la care românii așteaptă de ani de zile un răspuns.
În cazul RATBV, instituție unde Ovidiu Paraschivescu a avut funcții de conducere, după plecarea acestuia au ieșit la iveală anchete care au scos la suprafață zeci de șoferi suspectați că sustrăgeau combustibil. Un scandal care a ridicat semne serioase de întrebare despre controlul intern și despre eficiența managementului din acea perioadă.
În același timp, deputatul USR apare adesea în fața spitalelor și în materiale video unde susține că ”a promis, s-a ținut de cuvânt”. Realizările din sistemul sanitar există și trebuie recunoscute acolo unde sunt, însă meritele aparțin celor care conduc și administrează instituțiile respective, nu politicienilor care apar ulterior în fața camerelor de filmat. Parlamentarul inițiază legi, nu se ocupă de inființat cabinete stomatologice.
Și mai există un aspect interesant. USR vorbește frecvent despre egalitate și reprezentare, însă la Brașov cifrele spun altceva.
La trei alegeri parlamentare consecutive, organizația nu a avut nicio femeie plasată pe poziții eligibile pentru Parlament. Un contrast evident între discursul public și realitatea politică locală.
În final, toate aceste informații nu reprezintă neapărat o problemă luate separat. Însă puse cap la cap, ele conturează imaginea unui politician care încearcă să proiecteze un anumit profil public, în timp ce documentele oficiale și traseul său profesional ridică o serie de întrebări legitime. Iar într-o democrație, întrebările adresate celor aflați în funcții publice nu sunt doar normale, ci necesare.
Pentru că transparența nu înseamnă doar ceea ce aleg politicienii să arate în fotografii și videoclipuri, ci și ceea ce reiese din declarațiile de avere, funcțiile ocupate și rezultatele lăsate în urmă.
Anunțuri gratuite din Maramures


