Publicat la 17 iunie 2026
Luni, 15 iunie 2026, la Tălmăcel (judeţul Sibiu), a avut loc ultimul atelier din cadrul proiectului cultural „Taina pieptarului: tradiţie, meşteşug şi inovaţie”, dedicat descoperirii meşteşugului artei cojocăritului.
Cei 25 de elevi ai claselor a IX-a, a X-a şi a XI-a de la Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu” Braşov au participat la un atelier demonstrativ despre tăbăcitul pielii, una dintre cele mai importante etape ale meşteşugului tradiţional al cojocăriei.
Gazdele evenimentului, Familia Boţa, meşteri cojocari cu experienţă, le-au prezentat tinerilor procesul prin care pielea brută este transformată într-un material rezistent, flexibil şi durabil, capabil să reziste trecerii timpului. Elevii au avut ocazia să afle cum, prin tehnici transmise din generaţie în generaţie, pielea este prelucrată pentru a deveni materia primă a pieptarelor şi cojoacelor tradiţionale.
Desfăşurat în perioada mai – august 2026, proiectul urmăreşte cercetarea, conservarea şi promovarea unuia dintre cele mai valoroase elemente ale patrimoniului cultural imaterial din Ţara Bârsei: pieptarul tradiţional din Poiana Mărului. Proiectul îşi propune să aducă împreună tradiţia şi creativitatea contemporană. Alături de designeri şi artişti vizuali implicaţi în proiect, tinerii vor realiza lucrări inspirate de modelul pieptarului tradiţional, reinterpretând acest simbol al patrimoniului local prin expresii artistice actuale.
Proiectul este realizat de Centrul Cultural Reduta, co-finanţat de AFCN şi Consiliul Judeţean Braşov şi derulat în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu” Braşov, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca şi Asociaţia Folclorică Dans Tradiţional NFI Zărneşti.
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


