Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a anunțat, în exclusivitate, pentru ProSport, că formația din Gruia are un nou antrenor.

CFR Cluj a rămas fără antrenor după despărțirea de Daniel Pancu, care a ales să accepte oferta venită de la Rapid. În sezonul recent încheiat, formația ardeleană s-a clasat pe locul 3 în Superliga și va evolua în preliminariile Conference League.

Neluțu Varga anunță că CFR Cluj are un nou antrenor

Neluțu Varga susține că a ajuns la un acord cu un antrenor român, despre care spune că este „unul dintre cei mai buni”. Totodată, omul de afaceri spune că noul tehnician își va începe activitatea la formația din Gruia de luni.

„De luni, CFR va avea un nou antrenor. Era vorba ca astăzi să-l anunțăm, dar am amânat un pic, pentru că n-am avut claritate clară și atunci nu vreau să scot porumbei pe gură, decât atunci când îi cert. Luni, vom avea antrenorul la muncă, asta e cert!

Dacă era vorba despre un antrenor de clasă medie, era pus de mult. E penibil să mă apuc acum să vorbesc. Antrenorul m-a rugat să nu vorbesc, așa că nu vorbesc. Antrenorul este român, dintre cei mai buni. Noi niciodată nu lăsăm garda jos”, a declarat Neluțu Varga, în exclusivitate, pentru ProSport.

Daniel Pancu, plecare cu scandal de la CFR Cluj

Despărțirea dintre Daniel Pancu și CFR Cluj nu s-a produs în cei mai buni termeni. Noul antrenor al Rapidului a intrat într-un schimb de replici extrem de dur, în spațiul public, atât cu patronul clubului, Neluțu Varga, cât și cu președintele Iuliu Mureșan.

„Sunt foarte mâhnit și supărat după ce am văzut ceea ce a putut să declare Daniel Pancu. El are un comportament bipolar, cauzat de problemele din trecut. Și aici mă opresc cu afirmații despre aceste lucruri.

Daniel Pancu nu a câștigat nimic în cariera lui de antrenor. Nu a câștigat niciun trofeu și ar fi trebuit să meargă cu onoare și mândrie printre trofeele din vitrina clubului nostru, cele câștigate de alți antrenori, nu de el”, a spus Iuliu Mureșan, recent, pentru ProSport, despre Daniel Pancu.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *