-
Serie A: Fiorentina – Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
-
SuperLiga: CFR Cluj – FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1
După ce a plecat la finalul anului 2025 de la Concordia Chiajna, acolo unde a fost director sportiv, fostul internațional a acceptat propunerea altei grupări din Liga 2.
Gabi Tamaș a semnat cu ASA Tg. Mureș
Vineri, 22 mai, ASA Tg. Mureș a anunțat pe rețelele sociale sosirea lui Gabi Tamaș, cel care va preluat funcția de director executiv al clubului.
”Gabriel Tamaș este noul manager executiv al clubului ASA Târgu Mureș!
Îi urăm bun venit la clubul nostru și mult succes în activitate!”, a fost anunțul clubului.
ASA Tg. Mureș a încheiat pe primul loc în grupa A din play-out-ul Ligii 2. Din sezonul următor, ardelenii au planuri mărețe și își doresc să ajungă în elita fotbalului românesc.
Pentru asta, oficialii celor de la ASA Tg. Mureș vor să se întărească atât la nivelul lotului, cât și din punct de vedere administrativ. Gabi Tamaș a purtat discuții preliminare cu Valentin Micu Rîceanu (patronul clubului) și Liviu Muruțan (presedintele clubului), iar astăzi are loc o întâlnire decisivă la Brașov, potrivit informațiilor digisport.ro.
CV impresionant pentru Gabi Tamaș
Gabi Tamaș a început fotbalul profesionist în vara anului 1999 la FC Brașov, formația din orașul său natal. Ulterior, a evoluat în campionatele din România, Turcia, Rusia, Spania, Franța, Anglia și Israel și a bifat 67 de selecții pentru naționala mare a României, pentru care a marcat trei goluri.
Tamaș s-a retras din fotbal în toamna lui 2023, după o ultimă experiență la Concordia Chiajna.
- FC Brașov, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Brom, CFR Cluj, Doncaster Rovers, Watford, FCSB, Cardiff, Hapoel Haifa, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj, FC Voluntari, Petrolul și Concordia Chiajna sunt echipele din CV-ul lui Gabi Tamaș.
Etichete: liga 2 , gabi tamas , asa tg mures
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


