• Compania europeană de tehnologie dual-use Orbotix Industries a inaugurat oficial noua sa facilitate de producție din Brașov, investiție care marchează extinderea capabilităților industriale de apărare ale României și consolidarea unui ecosistem local dedicat tehnologiilor autonome și securității regionale.

Orbotix Industries, companie europeană specializată în sisteme autonome, robotică și inteligență artificială pentru apărare și securitate, a inaugurat pe 12 mai noua sa facilitate de producție din Brașov, într-un demers care vizează consolidarea capabilităților suverane de apărare ale României și extinderea cooperării industriale la nivel european. Noua unitate este concepută pentru producție industrială scalabilă și este estimată să ajungă, pe măsură ce operațiunile vor fi extinse, la o capacitate de până la 800 de drone pe lună. Potrivit companiei, investiția reflectă angajamentul strategic al Orbotix în România și face parte dintr-un model investițional 2:1 dedicat dezvoltării economice și industriale locale.

– articolul continuă mai jos –

Reprezentanții companiei susțin că proiectul va contribui gradual la dezvoltarea competențelor de inginerie, producție și operațiuni în România, precum și la consolidarea unui ecosistem industrial local axat pe tehnologii de apărare și securitate.

Evenimentul de inaugurare a inclus două sesiuni strategice dedicate industriei europene de apărare și cooperării transfrontaliere. Primul panel, „Capabilitatea de Apărare a României: Construită Acasă”, i-a reunit pe Bogdan Ochiană, CEO Orbotix, Speranța Munteanu, președinta Consiliului de Administrație ROMAERO, Clara-Alexandra Volintiru, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, și Cristian Dascălu, managing partner Techcelerator și GapMinder VC.

Al doilea panel, intitulat „Conversație Strategică Pan-Europeană: Scalarea Capabilităților de Apărare”, a avut ca temă cooperarea industrială europeană și armonizarea reglementărilor pentru extinderea operațiunilor din domeniul apărării. La discuții au participat reprezentanți ai Orbotix, ai Ministerului Afacerilor Externe din Polonia, ai mediului investițional și ai Ambasadei Spaniei în România.

În cadrul evenimentului a fost organizată și o expoziție dedicată ecosistemului românesc de apărare, unde au fost prezentate dronele Wasper-1 și Vigil-1, alături de tehnologii dezvoltate de parteneri precum ROMAERO, La Orizont, Qognifly, BraveX, GIA Defense și Oves. Ziua s-a încheiat cu o demonstrație operațională live a sistemului Wasper-1, care a inclus operațiuni de tip swarm, livrare de încărcături și angajarea precisă a țintelor, într-un cadru aliniat standardelor NATO.

„Astăzi nu este doar despre deschiderea unei fabrici. Credem că România are talentul, capabilitățile și potențialul pe termen lung pentru a juca un rol important în ecosistemul industrial european de apărare”, a declarat Bogdan Ochiană, CEO și fondator Orbotix Industries. „Ceea ce avem nevoie acum este coordonare, execuție și disponibilitatea de a construi împreună, astfel încât România să rămână un pilon esențial al pregătirii Flancului Estic al NATO”, a adăugat el.

*Articol, susținut de Orbotix Industries. 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *