Polițiștii din Alba, acțiune în județ în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Scopul, reducerea numărului accidentelor soldate cu victime sau pagube materiale
În cursul zilei de marți, 28 aprilie 2026, polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Alba, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Alba, au desfășurat o acțiune, pe raza județului Alba, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, reducerea numărului accidentelor soldate cu victime sau pagube materiale, ce au loc în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, prin depistarea și sancționarea participanților la traficul rutier care nu respectă regulile de circulație, precum și depistarea celor care aleg să conducă autovehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, au fost verificate condițiile legale de amplasare, vizibilitate și semnalizare rutieră a trecerilor la nivel cu calea ferată.
În cadrul acțiunii, au fost desfășurate și activități informativ-preventive, fiind distribuite conducătorilor auto pliante cu sfaturi preventive.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Anunțuri gratuite din Maramures


