„Trebuie să ne aducem aminte de aceste lucruri pentru ca atrocități precum cele de atunci să nu se mai repete”, a subliniat joi Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului cu ocazia comemorării a 82 de ani de la deportarea evreilor din Cluj.
Înaltpreasfinția Sa a participat la un eveniment comemorativ organizat la Sinagoga Neologică din Cluj-Napoca, cunoscută și sub denumirea de „Templul Memorial al Deportaților Evrei”.
Evenimentul a fost deschis cu o rugăciune, iar cinci supraviețuitori și un urmaș din generația a doua a supraviețuitorilor evrei au aprins, în mod simbolic, șase lumânări, în memoria celor șase milioane de evrei care și-au pierdut viața în timpul Holocaustului.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre importanța iubirii și a ocrotirii aproapelui, așa cum ne învață Domnul nostru Iisus Hristos, precum și despre datoria de a ne aduce aminte de înaintașii noștri și de a le cinsti memoria, potrivit îndemnului Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri, băgaţi bine de seamă cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7).
La final, formația de muzică klezmer „Mazel Tov” a Comunității Evreilor din Cluj a susținut un moment artistic în memoria victimelor Holocaustului.
În perioada 25 mai – 9 iunie 1944, 18.000 de evrei din Cluj și împrejurimi, adunați în ghetoul de la Fabrica de Cărămidă, au fost îmbarcați în 5 garnituri de tren cu destinația Auschwitz. Majoritatea lor au pierit în lagărele de exterminare naziste.
Anunțuri gratuite din Maramures


