Foto: Asociaţia Com.Pass

Inițiativa, intitulată ”Old sounds, New voices”, va fi implementată din martie până în noiembrie de Asociaţia Com.Pass, care a câștigat o cofinanţare de 230.000 de lei de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Prima acţiune în cadrul programului va avea loc sâmbătă, 9 mai, şi va consta într-un eveniment comunitar de tip Jam Session şi testare de instrumente, precizează pentru Radio Tg.Mureș reprezentanta asociației, Sopoian Reka:

,,Este un program dedicat copiilor și tinerilor, ce îmbină patrimoniul muzical tradițional cu forme moderne și digitale de expresie artistică. Dorim să implicăm 150 de copii și tineri cu vârste între 7 și 15 ani, care vor participa la ateliere interactive, excursii tematice, tabără creativă de vară la Zagon, în județul Covasna și un concert final la Sfântul Gheorghe cu o trupă din Ungaria, cu un program intitulat ”50 de minute în jurul lumii”, o excursie muzicală, de la instrumente tradiționale până la instrumente moderne. „

Copiii se vor întâlni cu diverși muzicieni care vor face demonstrații practice, jocuri muzicale, exerciții de voce, improvizații, iar cei mici vor putea experimenta diferite instrumente primitive, până la tehnologia modernă de tip DJ loop station sau chitară electronică.

Punctul culminant al programului va fi marcat, în toamnă, printr-un concert la Biserica Unitariană din Sfântu Gheorghe, în cadrul căruia vor fi prezentate şi creaţiile copiilor.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *