Pictorul Horea Paștina va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Alba Iulia, marți, 15 septembrie 2026, în cadrul unui eveniment găzduit de Palatul Principilor Transilvaniei.
Distincția îi este acordată în semn de recunoaștere a valorii operei sale, a contribuției la dezvoltarea și promovarea culturii române, dar și a legăturii profunde pe care artistul o are cu orașul natal.
Momentul oficial va avea loc de la ora 18:00, în Sala Transilvania, cu prilejul vernisajului expoziției “Horea Paștina și Ovidiu Mircea Paștina – Doi frați, două priviri asupra lumii”.
Amfitrionul evenimentului va fi Horațiu Iohănaș, vicepreședintele Asociației ELEON, care va susține și discursul de laudatio dedicat lui Horea Paștina.
Cine este Horea Paștina
Născut la Alba Iulia, Horea Paștina este cofondator al grupului Prolog și unul dintre numele importante ale picturii românești contemporane.
Opera sa este construită în jurul unei priviri esențializate asupra lumii, în care lumina și natura, dar și motive precum casa, masa, biserica sau crucea dobândesc o puternică dimensiune contemplativă și spirituală.
Ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de Onoare se desfășoară într-un context cu o semnificație aparte pentru artist și pentru Alba Iulia.
Vernisajul expoziției
Expoziția găzduită de Palatul Principilor reunește, pentru prima dată în orașul natal, lucrările fraților Horea Paștina și Ovidiu Mircea Paștina.
Expoziția, deschisă publicului din 15 august, pune față în față două parcursuri artistice distincte, pornite însă din același loc. Dacă în creația lui Horea Paștina predomină dimensiunea contemplativă și spirituală, lucrările lui Ovidiu Mircea Paștina, realizate în pictură, acuarelă și desen, propun o altă perspectivă asupra naturii, obiectelor și prezenței umane.
Vernisajul expoziției “Horea Paștina și Ovidiu Mircea Paștina – Doi frați, două priviri asupra lumii” are loc marți, 15 septembrie, de la ora 18:00, în Sala Transilvania a Palatului Principilor Transilvaniei.
Expoziția poate fi vizitată până la 15 octombrie 2026.
sursa foto: captură video Youtube Trinitas TV
Anunțuri gratuite din Maramures


