La Monumentul Eroilor cu Acvilă din Bartolomeu a avut loc, joi, un ceremonial militar și religios dedicat împlinirii a 110 ani de la “Bătălia Brașovului”.
În cea de-a doua zi a bătăliei, pe data de 8 octombrie 1916, luptele s-au extins pe întregul front din zona Brașovului. La Gara Bartolomeu, o companie română a fost încercuită și nimicită de trupele germane și maghiare.
Acest episod este cunoscut ca Tranșeea Morții.
Despre însemnătatea acestui eveniment ne-a vorbit prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii:
“Unul din momentele care caracterizează comunitatea brașoveană. Ca în fiecare an îi omagiem pe cei căzuți în această bătălie, aici, în Bartolomeu, unde peste 650 de militari români și-au pierdut viața pentru a apăra Brașovul și a apăra patria. Consecința acestei lupte a fost că s-a întârziat foarte mult ofensiva germană și astfel, Brașovul și România, și toate țările care depindeau de această bătălie, au câștigat timpul necesar pentru a se repoziționa, reorganiza. Un important moment al istoriei noastre, nu numai a Brașovului”.
În zorii dimineţii de 8 octombrie 1916, o companie românească desfășurată în zona gării Bartolomeu s-a trezit deodată din flanc cu un foc ucigător de mitraliere. Mulţi soldaţi au căzut morţi în primele momente. Cei rămaşi în viaţă au început să se retragă spre oraş. Făcând însă câţiva paşi înapoi, au fost întâmpinaţi cu grenade de mână. Din aproximativ 250 soldaţi, câţi se găseau de-a lungul liniei ferate, n-a scăpat niciunul cu viaţa.
În total, în Bătălia Brașovului au murit aproximativ 650 de soldați români.
Anunțuri gratuite din Maramures


