Salvamont România a înregistrat duminică, într-o singură zi, 104 apeluri de urgență din zonele montane ale țării, inclusiv din județul Sibiu.

Majoritatea intervențiilor au fost concentrate în special în stațiunile Sinaia și Lupeni.

Salvamontiștii au intervenit de 104 ori în ultimele 24 de ore pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate pe munte, cele mai multe solicitări fiind raportate în zonele turistice intens frecventate.

Cele mai multe apeluri au fost înregistrate de Salvamont Sinaia – 16 solicitări, cel mai mare număr la nivel național. Pe locul al doilea se află Salvamont Lupeni, cu 15 apeluri, urmat de Salvamont Maramureș, care a intervenit de 11 ori.

Alte zone cu activitate intensă au fost:

  • Municipiul Brașov – 7 apeluri
  • Județul Brașov – 6 apeluri
  • Sibiu – 6 apeluri
  • Caraș Severin – Muntele Mic – 6 apeluri
  • Suceava – 5 apeluri

Apelurile din județul Sibiu au anunțat, în special, producerea unor incidente pe pârtiile de schi, respectiv traumatisme ale membrelor survenite în urma unor căderi.

În urma intervențiilor, 34 de persoane au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau cu autospecialele Salvamont.

De asemenea, dispeceratul Salvamont a mai primit 40 de apeluri prin care turiștii au solicitat informații și sfaturi privind traseele montane și condițiile de deplasare.

Echipele Salvamont România reamintesc turiștilor importanța prudenței, a echipării corespunzătoare și a responsabilității în desfășurarea activităților montane.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *