Sâmbăta lui Lazăr este, în calendarul ortodox, una dintre cele mai pline de semnificație zile din întregul an liturgic. Ea cade în ajunul Floriilor și marchează un moment narativ și teologic de răscruce: ultima minune publică a lui Iisus înainte de Patimi, semnul suprem care anunță ceea ce urmează să se întâmple în Ierusalim.
Nu este o zi cu rezonanța populară a Paștelui sau a Floriilor, nu are obiceiuri culinare specifice sau tradițiile zgomotoase ale sărbătorilor mari, și totuși, pentru cine o privește cu atenție, Sâmbăta lui Lazăr conține în ea, concentrat, tot misterul creștin.
Preotul din Alba Iulia, Ovidiu Panaite, a explicat pentru alba24.ro ce înseamnă pentru creștinii ortodocși această sărbătoare și cum ar trebui să ne raportăm la ea.
”Prin această înviere a lui Lazăr, Mântuitorul Iisus Hristor dorește să ne învețe pe noi oamenii, să învețe conștiința întregii omeniri că și noi oamenii vom învia” a explicat Ovidiu Panaite.
Sâmbăta lui Lazăr: Istoria biblică a învierii acestuia
Învierea lui Lazăr este relatată în Evanghelia după Ioan, în capitolul al unsprezecelea, una dintre cele mai lungi și mai dense narațiuni din tot Noul Testament.
Lazăr din Betania era prieten apropiat al lui Iisus, fratele Mariei și al Martei, două femei care apar în mai multe episoade evanghelice.
Când Lazăr se îmbolnăvește grav, surorile îi trimit vorbă lui Iisus, care se afla dincolo de Iordan. Răspunsul lui Iisus este surprinzător: nu se grăbește. Rămâne pe loc încă două zile, spunând ucenicilor că boala lui Lazăr nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu.
Când ajunge în cele din urmă la Betania, Lazăr murise de patru zile și fusese pus în mormânt. Marta îl întâmpină cu o amărăciune abia stăpânită: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
Iisus îi spune că fratele ei va învia. Marta înțelege greșit; ea crede că vorbește despre învierea de la sfârșitul timpurilor.
Atunci vine una dintre cele mai directe autodeclarații din toate Evangheliile: Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
Urmează scena Mariei, care cade la picioarele lui Iisus plângând. Și iată momentul care a fascinat teologii și credincioșii deopotrivă de două milenii: Iisus, văzând-o plângând și văzând că plâng și iudeii care o însoțeau, a suspinat cu duhul, s-a tulburat și a plâns.
Merg la mormânt. Iisus cere să se ridice piatra și apoi strigă cu glas mare: Lazăre, vino afară! Și Lazăr iese din mormânt, legat încă în fâșiile de îngropăciune.
De ce patru zile: de ce contează
Detaliul celor patru zile nu este întâmplător și nu a scăpat niciunui comentator patristic. În tradiția iudaică din epoca lui Iisus exista credința că sufletul rămâne în preajma trupului trei zile după moarte, sperând la o posibilă revenire.
A patra zi era pragul dincolo de care moartea era considerată definitivă și ireversibilă.
Prin urmare, învierea lui Lazăr nu este o reanimare a cuiva aflat în comă sau în moarte aparentă, ci este readucerea la viață a unui om mort de patru zile.
Tocmai de aceea ea este tratată în tradiția ortodoxă ca cel mai mare semn pregătitor al Învierii lui Hristos însuși: dacă Iisus poate învinge moartea în cazul altuia, aceasta prefigurează că o va învinge și în cazul Său propriu.
Există însă o diferență fundamentală pe care teologia ortodoxă o subliniază constant: Lazăr este înviat, dar va muri din nou. Învierea lui este o revenire la viața muritoare, nu o trecere în viața înveșnicită.
Sâmbăta lui Lazăr în liturghia ortodoxă
Slujba Sâmbetei lui Lazăr este una dintre cele mai frumoase din întregul Triod, cartea liturgică a perioadei de pregătire pentru Paști.
Troparele și stihirele acestei zile au o poezie teologică aparte, oscilând între bucuria minunii și conștiința apropierii Patimilor.
Un tropar celebru al zilei spune: Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta adeverind-o, din morți ai sculat pe Lazăr, Hristoase Dumnezeule.
Iată cheia interpretativă pe care liturghia o oferă: învierea lui Lazăr nu este un eveniment izolat, ci o demonstrație anticipatorie.
Iisus îl înviază pe Lazăr tocmai pentru ca ucenicii și mulțimea să aibă un punct de sprijin când vor veni Vinerea și Sâmbăta Patimilo, pentru ca, în bezna acelor zile, să poată ține minte că au văzut cu ochii lor ce poate face Cel pe care Îl credeau mort.
La Utrenie, în această zi, se cântă pentru prima oară din an troparul Floriilor.
Lazăr în tradiția populară românească
În folclorul românesc, Sâmbăta lui Lazăr a generat un obicei specific, mai ales în zona Munteniei și Olteniei: Lazărelele.
Sunt cântece rituale interpretate de grupuri de fete tinere — Lazăritele — care merg din casă în casă în dimineața Sâmbetei lui Lazăr, cântând colinde specifice acestei zile și primind în schimb ouă sau alte daruri.
Obiceiul are o vechime considerabilă și combină stratul creștin al zilei cu elemente de ritual agrar de primăvară: invocarea fertilității, a renașterii naturii, a belșugului.
Cântecele Lazărelelor nu sunt liturgice în sens strict, ci populare. Vorbesc despre Lazăr și despre sora sa, despre moarte și revenire la viață, dar și despre primăvară, despre flori, despre prosperitate.
Este unul dintre acele locuri în care creștinismul și vechile rituri de primăvară s-au împletit atât de strâns încât a le separa ar însemna să nu înțelegi niciunul dintre ele.
În alte zone ale țării, Sâmbăta lui Lazăr este ținută ca zi de pomenire a morților, apropiere firească, dat fiind că ziua celebrează tocmai biruința asupra morții.
Se merge la cimitir, se aprind lumânări, se dau parastase. Această practică reflectă sensibilitatea ortodoxă față de comuniunea dintre vii și morți, față de ideea că rugăciunea traversează granița dintre cele două lumi.
Anunțuri gratuite din Maramures