Amiana Paștină, femeia din Sibiu, acuzată că și-a ucis mama pentru a pune mâna pe avere, a ajuns miercuri, 25 februarie la Curtea de Apel Alba Iulia. 

Acesta a contestat menținerea arestării preventive, după ce magistrații din Sibiu, au decis că femeia trebuie să rămână după gratii. Drept urmare cererea sa a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. 

Paștină este acuzată că și-a ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale de la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc din Cisnădie dorea averea de peste un milion de euro, fiind vorba despre mai multe imobile din județul Sibiu.

Însă, la o lună de la arestarea sa preventivă, un nume surprinzător a ajuns în atenția anchetatorilor: Adriana Viliginschi, fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis în casa sa de trei bărbați.

Viliginschi este și ea arestată preventiv în același dosar cu Amiana Paștină. Din câte se pare, Viliginschi i-ar fi oferit suport moral, înainte și după comiterea crimei, dar i-ar fi oferit și mai multe informații despre cum să își acopere faptele.

Cum s-a petrecut crima

Fapta s-a petrecut în luna iunie 2024.

Ancehtatorii susțin că fiica i-a pus mamei în ceai „sedative din clasa benzodiazepinelor sau înrudite cu acestea”. După ce femeia a adormit, fiica a chemat-o pe asistenta medicală care i-a injectat victimei un sedativ în picior care i-a provocat decesul. Ca să fie sigure că au ucis-o pe femeie, fiica și asistenta medicală au asfixiat-o cu o pernă.

„În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanțe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanțele în ceaiul pe care îl consuma. Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu.

După ce victima în vârstă de 59 de ani a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aștepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanță cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a îi provoca acesteia decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă”, a precizat procurorul Dan Simion, într-un comunicat de presă.

Fiica a vândut bunurile moștenite și a plecat în Dubai, de unde s-a întors la Sibiu în luna decembrie 2025, pentru a vinde o casă, fiind prinsă de anchetatori.

 







Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult …

Ultimele articole pe alba24




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *