Procesul la Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul crimei omului de afaceri Adrian Kreiner, se complică. Miercuri, 4 martie, a fost audiat pentru prima dată capul bandei de criminali care au intrat în casa lui Adrian Kreiner. Este vorba despre Cosmin Zuleam care la instanța de fond, Tribunalul Alba, nu a putut fi audiat deoarece el era fugit din țară. 

Zuleam a făcut în timpul declarației sale o declarație care poate schimba dinamica dosarului: Acesta a spus de unde a primit pontul pentru a da spargerea asupra casei Kreiner. 

De menționat este faptul că în acest caz numele indicat de Zuleam, a fost auzit pentru prima dată în fața unei instanțe de judecată sau a anchetatorilor. 

În sala de judecată a Curții de Apel Alba Iulia, timp de peste trei ore s-au aflat pentru prima dată Cosmin Zuleam, Laurențiu Ghiță, Cristian Minae și Adriana Viliginschi (concubina lui Kreiner). Cel care a vorbit cel mai mult a fost Zuleam care a dat declarații în premieră.

De la cine ar fi primit Cosmin Zuleam pontul

Cosmin Zuleam a declarat în instanță că a primit pontul de la un bărbat care locuiește în Sibiu, (de loc din Ploiești) Adrian Chirciu și care ar fi patronul unui amanet din oraș. De asemenea acesta a mai spus că pontul nu a fost despre ceasurile furate din casa Kreiner, ci despre o sumă de două milioane, trei milioane de euro care s-ar fi aflat în subsolul casei.

Zuleam a mai declarat că Adrian Chirciu i-ar fi arătat o poză din casa familiei Kreiner, în locul în care s-ar fi arătat banii. Mai mult de atât, Zuleam a spus că Adrian Chirciu ar fi fost în legătură directă cu cineva care știa aceste detalii.

Zuleam încearcă să își minimalizeze contribuția

Pe lângă că a indicat persoana de la care ar fi primit pontul, Cosmin Zuleam, încearcă în fața instanței să arate că el este cel mai puțin vinovat de ceea ce s-a întâmplat.

VEZI ȘI: VIDEO: Declarații incendiare la Curtea de Apel Alba Iulia în cazul Kreiner. Laurențiu Ghiță: ”Adevăratul criminal a fost prins”

Pe tot parcursul declarației acesta a spus că Ghiță a preluat inițiativa în toată tâlhăria care s-a transformat într-o crimă.

Cum s-a petrecut totul. Varianta lui Zuleam

Zuleam a spus că a primit pontul de la Adrian Chirciu în timp ce se afla în Germania, apoi a venit în țară și le-a propus lui Ghiță și Minae să comită mai multe spargeri.

Prin urmare după o tentativă eșuată într-un alt oraș aceștia au plecat din Timișoara la Sibiu. Aici, după ce au stat ascunși într-o casă (pentru a fila locația) de peste strada unde se afla casa Kreiner, Zuleam a spus că Ghiță ”era disperat” să acționeze mai repede.

Drept urmare în data de 6 noiembrie 2023 cei trei au atacat. Zuleam a spus că prima dată în casă au intrat Ghiță și Minae, iar apoi el. Primii doi s-au dus și l-au legat pe Adrian Kreiner, iar el a mers pentru a vedea dacă mai este cineva în casă.

Îl indică pe Ghiță ca principalul făptaș

Între timp a spus că Ghiță i-ar fi aplicat lovituri lui Kreiner și iar fi ținut gâtul într-o priză.

Atunci el se afla în dreapta unor scări când a văzut ca fiica omului de afaceri ar fi apărut în peisaj. Drept urmare ar fi fugit după ea, a spart ușa, iar în spatele său ar fi urcat Ghiță. Minae spune că el era deja ieșit din casă.

Kreiner era viu când au fugit din casă

La etajul superior s-a petrecut secena în care Ghiță i-ar fi cerut banii Vanesei Kreniner în timp ce ținea în mână un pistol de jucărie. Tot atunci într-un dresing Zuleam a văzut ceasurile și le-a furat.

VEZI ȘI: VIDEO: Nici un gest sau vreo urmă de emoție din partea Adrianei Viliginschi la Curtea de Apel Alba Iulia. Ce spune avocatul său

Apoi cei doi au fugit din casă.

Când au fugit din casă, Zuleam a declarat că Adrian Kreiner era legat de mâini și picioare, dar era viu deoarece a spus niște cuvinte, dar Zuleam nu le-a înțeles.

Cum au aflat că a murit Adrian Kreiner

Din casa lui Kreiner au fugit spre un apartament închiriat în Sibiu, iar de acolo în Timișoara. Între timp la fața locului au intervenit polițiștii, care l-au găsit în viață pe Adrian Kreiner, iar acesta a fost transportat de urgență la spital.

Persoana misterioasă care stătea lângă omul de afaceri

Cosmin Zuleam a declarat că ținea legătura prin telefon cu Adrian Chirciu, care îi dădea informații despre starea de sănătate a lui Adrian Kreiner. Acesta susține că persoana care le-a dat pontul avea informații despre Adrian Kreiner, de la o persoană care era tot timpul lângă el la spital. Însă nu a oferit mai multe detalii.

De câteva ori i-ar fi spus lui Zuleam că starea de sănătate este bună și își revine, însă apoi i-a spus că acestaa murit.

Atunci, Zuleam susține că cel care i-a dat pontul i-a spus să fugă din țară deoarece dacă vorbește, sau dacă va fi prins, atât el (n.r. Adrian Chirciu) dar și persoana care i-a oferit informația despre suma de bani ar avea de suferit.

Nimeni nu a întrebat-o nimic pe Adriana Viliginschi

Deși s-a aflat în sala de judecată, nici avocații, dar nici procurorul , sau chiar cei trei inculpați nu au avut nici o întrebare pentru aceasta. Adriana Viliginschi este parte vătămată în acest dosar, dar și suspectă în alt dosar de crimă din Sibiu, cel în care o femeie și-a ucis mama pentru avere.

Nimeni din sala de judecată la acest termen nu a avut întrebări pentru concubima omului de afaceri, cea care l-a găsit legat, până la apariția poliției.

Misterul din jurul unui covor care s-a aflat pe fața lui Adrian Kreiner

Avocatul lui Ghiță și Minae a vorbit după proces despre un prosop care s-a aflat pe fața lui Adrian Kreiner la momentul în care polițiștii ajung la fața locului.

Pe imaginile de pe body-cam-ul polițiștilor care au intervenit la fața locului, pe fața lui Adrian Kreiner se afla un material textil, probabil un covor sau un prosop.

Zuleam a spus în instanța de judecată că pe fața lui Adrian Kreiner nu se afla nici un material textil, iar asta a declarat și Ghiță. Totuși pe imaginile înregistrate de polițiști apare acel material textil.

În declarațiile sale, Adriana Viliginschi, cea care l-a găsit pe Kreiner până să vină poliția a declarat că nu a văzut acel prosop și că nu avea fața acoperită, deși în imaginile de pe body cam apare.

Avocatul lui Ghiță și Minae despre persoana misterioasă

Legat de persoana misterioasă care ar fi avut acces și putea vedea stare de sănătate a lui Adrian Kreiner, mai exact noțiunea de ”acces continuu”  avocatul celor doi a declarat:

”Acces continuu acolo putea să aibă atât concubina victimei, cât și doamna asistent medical, din câte înțeleg în al doilea dosar de omor este implicat un asistent medical”, a declarat avocatul celor doi, Radu Florian.

Avocatul părții vătămate, Adriana Viliginschi

Avocatul Adrianei Viliginschi a declarat la ieșirea din instanță că declarația lui Zuleam este ca ”declarația oricărui inculpat”. Acesta a mai spus că este pentru prima oară când aude numele lui Adrian Chirciu.

De asemenea acesta a mai spus că povestea cu două milioane de euro poate exista sau nu, deoarece casa nu are subsol. Asta în condițiile în care Zuleam a zis că cele două milioane de euro ar fi ascunse la subsol, conform pontului primit.

La ieșirea din sala de judecată, Ghiță Laurențiu a spus că o parte din ceea ce a spus Zuleam este luat din rechizitoriul pe care l-a citit și că minte în procent de 60 la sută.

În următoarea ședință de judecată, vor fi administrate mai multe probe, iar Ghiță și Minae vor da noi declarații.

Ghiță și Minae condamnați la închisoare pe viață

Laurențiu Ghiță și Minae Cristian au fost condamnați în data de 11 noiembrie 2025, la închisoare pe viață, de către magistrații Tribunalului Alba. Zuleam care a fost judecat în lipsă a primit 30 de ani de închisoare cu executare.

Crima care a înfiorat o țară întreagă

Dosarul a fost înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Sibiu, dar între timp, toți judecătorii au devenit incompatibili, deoarece au judecat alte dosare, în stadiul incipient, în care aceștia erau inculpați. Drept urmare, dosarul a ajuns la Tribunalul Alba, în urma unei decizii a Curții de Apel Alba Iulia. Decizia de la Tribunalul Alba a venit după șase amânări consecutive.

Acum acesta se judecată în apel la Curtea de Apel Alba Iulia.

 







Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult …

Ultimele articole pe alba24




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *