Autostrada Sibiu-Făgăraș: 500 de oameni și 150 de utilaje grele pe lotul 3. „Va consolida dezvoltarea economică a Transilvaniei”

Pe Lotul 3 al autostrăzii A13 Sibiu Făgăraș progresul fizic a depășit pragul de 30%, a anunțat, sâmbătă, 14 martie 2026, Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Pe tronsonul de 17,61 km (Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus) se lucrează cu 500 de profesioniști și 150 de utilaje grele.
​Fabrica de grinzi de beton este deja funcțională și asigură un flux logistic eficient în șantier.

Constructorul (Makyol) se concentrează acum pe execuția celor 27 de structuri complexe (poduri, pasaje și viaducte).

​Autostrada Sibiu – Făgăraș va avea o lungime de 68 km și va consolida dezvoltarea economică în zona Transilvaniei.

Construcția acestei noi autostrăzi este împărțită în 4 tronsoane:

– ​Tronsonul 1 (Boița – Avrig – Mârșa): 14,25 km, va conecta A13 de autostrada Sibiu-Pitești.

– ​Tronsonul 2 (Avrig – Mârșa – Arpașu de Jos): 19,92 km.

– ​Tronsonul 3 (Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus): 17,61 km.

– ​Tronsonul 4 (Sâmbăta de Sus – Făgăraș): 16,26 km, la care se adagă un drum de legătură de 5,6 km cu DN1.

Cu o valoare totală de 6,4 miliarde lei (fără TVA), finanțată prin Programul Transport (#PT), această investiție trebuie finalizată în anul 2028”, a scris Cristian Pistol într-o postare pe Facebook.

video: Cristian Pistol / Facebook


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI


Ultimele știri publicate în Ziarul
Unirea


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *