Foto: Spitalul de Urgență din Miercurea-Ciuc

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc a prezentat astăzi noul dispozitiv de chirurgie robotică ce a fost instalat în Blocul Operator al Spitalului.

Sistemul medical a fost achiziționat în cadrul unui proiect european în valoare de circa 25 de milioane de lei din care 60% au fost alocate Robotului Da Vinci.

Astfel, au fost achiziționate mai multe aparate medicale, iar robotul Da Vinci va putea fi utilizat de la jumătatea anului, a precizat pentru Radio Târgu Mureș directorul financiar-contabil al Spitalului de Urgență Miercurea Ciuc, Stekbauer Zsombor:

„Acesta este un sistem chirurgical cu patru brațe. Este un aparat medical pe care l-am achiziționat și l-am pus în funcțiune în spitalul nostru prin Programul Operațional de Sănătate, cu o implementare de 30 de luni și care se încheie în octombrie, anul acesta. Are o valoare totală de 24,8 milioane de lei din care acest aparat a costat 14,5 milioane de lei plus TVA. Acest proiect avea ca obiectiv investiții în Secția de Oncologie, adică în aparatura secției. Este pus în funcțiune cu mențiunea că nu se lucrează încă pe el. Ca să lucreze un medic pe el, trebuie să obțină, în primă fază, competențe tehnice.”

Într-o primă etapă, robotul Da Vinci va fi utilizat strict pentru intervenții oncologice. Cu acest dispozitiv vor putea opera medici specializați în chirurgie generală, urologie sau ginecologie.

Claudiu Albert este unul dintre cei doi medici urologi care vor utiliza echipamentul. Beneficiile pentru pacienți vor fi uriașe, spune medicul:

„Momentan, facem atestatul și ideea e să evoluăm și să-l folosim pentru pacienții canceroși, într-o primă etapă, fiind pe un program de oncologie medicală. Asta înseamnă că vom opera cam tot ce înseamnă patologie oncologică pe prostată, pe vezica urinară sau pe rinichi. Avantajele sunt multiple și cred că mi-ar trebui o săptămână să discutăm.. dar beneficiile sunt pentru pacienți, în primul rând, spitalizare mult mai scurtă, invazivitate minimă și asta înseamnă, de fapt, o reintegrare socio-profesională mult mai rapidă a pacienților în societate.”

Chirurgia robotică Da Vinci reprezintă una dintre cele mai avansate tehnologii medicale disponibile în prezent pe piața medicală internațională.

Chirurgia robotică aduce și o mai mare precizie a intervențiilor, posibilitatea medicilor de a rezolva cazuri foarte complexe în siguranță sau laparoscopie convențională cu mai puține complicații și cu rezultate mult mai bune,precum și minimizarea durerilor.

Echipamente robotice Da Vinci mai există în spitale publice din Bistrița Năsăud, Timișoara, Iași și Oradea. Alte circa 20 sunt utilizate în spitale private din Cluj, Oradea, Brașov și București.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *