La doar câteva zile după duelul din EuroCup, Budućnost și U-BT se întâlnesc din nou, de această dată în Liga Adriatică, într-un meci care se joacă tot la Podgorica, în sala Morača. Programarea de sâmbătă, 14 martie, ora 21:00, face ca cele două combatante să se confrunte la aproximativ 72 de ore după partida din a doua competiție europeană ca valoare.

Atmosfera dintre cele două trupe este acum și mai „încinsă” după victoria clară obținută de clujeni în EuroCup. U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu 100-82 la Podgorica, rezultat care i-a calificat pe elevii lui Mihai Silvășan în sferturile competiției pentru al treilea sezon consecutiv.

În acel meci, Iverson Molinar a fost omul serii pentru U-BT, cu 34 de puncte. Clujenii au controlat partida aproape integral, rezistând revenirii gazdelor din repriza secundă.

De această dată însă contextul este diferit: duelul contează pentru Top 8-ul Ligii Adriatice, unde fiecare victorie cântărește enorm în lupta pentru play-off. Budućnost este pe poziția a 4-a în clasament, cu 14 victorii și 4 înfrângeri, în timp ce U-BT este pe 6, cu 10 victorii și 7 înfrângeri.

Pentru U-BT, o victorie ar însemna confirmarea statutului de outsider periculos în Liga Adriatică și consolidarea unui moral la cote înalte înainte de sferturile EuroCup.
Pentru Budućnost ar fi o revanșă rapidă și menținerea în cursa pentru primele locuri din Top 8, care asigură avantajul terenului propriu în play-off.

Meciul are toate ingredientele unui duel tensionat. Clujul vine cu moralul sus și cu o ofensivă mai mult decât productivă, dar Budućnost are de partea ei terenul propriu și un orgoliu rănit de pansat.

*foto: Eurocup

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *