Show total în startul meciului dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. Suporterii echipei din Oltenia au umplut stadionul „Ion Oblemenco”. Imagini de senzație din Bănie. Suporterii au cântat fără oprire în peluză și au afișat bannere împotriva Legii 4. Fanii au făcut spectacol și la finalul întâlnirii, după ce gruparea din Bănie s-a impus cu 2-0.

UPDATE: Ce s-a întâmplat la finalul meciului

Universitatea Craiova a învins-o pe CFR Cluj cu 2-0 după reușitele semnate de Anzor Mekvabishvili și Assad Al Hamlawi, iar la final, suporterii de pe „Ion Oblemenco” au cântat și au sărbătorit timp de minute bune alături de jucători. 19.754 de fani au fost prezenți pentru a urmări duelul din play-off. Gruparea din Bănie a ajuns la 36 de puncte în clasament după acest succes, fiind la egalitate cu liderul Universitatea Cluj. Cele două echipe se vor înfrunta în următoarea etapă, pe Cluj Arena.

Fanii Universității Craiova au sărbătorit victoria cu CFR Cluj

UPDATE: Mesajele clare transmise de ultrașii Craiovei împotriva Legii 4

Modificările propuse de Ionuț Stroe pentru Legea 4 au fost contestate dur de ultrași, iar acum a venit rândul suporterilor oltenilor să-și arate dezaprobarea. Aceștia au afișat un mesaj clar la partida cu CFR Cluj.

„Libertatea nu e un moft, siguranța e doar un pretext pentru abuz și control / Redați oamenilor bucuria de a veni la stadion!”, și „Dacă vreți legi noi, să fie democrație, întrebați cetățenii ce să schimbe la Jandarmerie, Nu jandarmii ar trebui să arate o galerie”, a stat scris pe un banner uriaș.

Mesajul dat de ultrași la partida dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. Foto: Fanatik
Mesajul dat de ultrași la partida dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. Foto: Fanatik

UPDATE: Show total la Universitatea Craiova – CFR Cluj

Așa cum era de așteptat, suporterii Universității Craiova s-au prezentat în număr masiv la meciul cu CFR Cluj din etapa cu numărul 3 din Superliga României. Atmosfera de pe „Ion Oblemenco” este una superbă. Fanii din peluză au fluturat steagurile înainte de lovitura de start, iar doar în anumite sectoare se mai pot vedea câteva locuri libere.

Și „feroviarii” se bucură de susținerea suporterilor, însă nu la fel de numeroasă. Aproximativ 30 de fani ai formației din Gruia au făcut deplasarea la Craiova pentru a-și împinge de la spate favoriții într-un meci extrem de important în economia luptei la titlu.

Fanii Universității Craiova, SHOW la partida cu CFR Cluj

Câte bilete s-au vândut la Universitatea Craiova – CFR Cluj, derby-ul rundei din Superliga

Potrivit informațiilor obținute de FANATIK, aproximativ 18.000 de suporteri sunt așteptați la partida de mâine seară. Oltenii visează la un titlu istoric, iar fanii merg la stadion pentru a fi alături de jucători. Tensiunea și presiunea sunt la cote ridicate, iar orice punct contează în ultimele 8 etape rămase de jucat până la finalul sezonului de Superliga.

Vânzările au început în forță încă din primele zile. Aproape 6.000 de pachete pentru dubla de pe teren propriu cu CFR Cluj și Rapid au fost deja epuizate, semn că suporterii au anticipat miza uriașă a acestor confruntări și au ales să fie alături de echipă. Oltenii pot lua un avantaj important, întrucât vor juca cu două rivale, CFR și Rapid, pe Ion Oblemenco.

La acestea se adaugă aproximativ 4.000 de bilete individuale vândute doar pentru duelul cu ardelenii, dar și cei aproape 5.000 de abonați care asigură constant o bază solidă în tribune. Practic, mare parte din stadion este deja ocupată cu o zi înainte de meci. Rămâne însă de văzut care va fi cifra oficială. Vremea este una perfectă pentru fotbal.

Oltenii promit să facă o atmosferă de senzație la meciul cu CFR Cluj

Oficialii clubului se așteaptă ca, în ziua partidei, să mai fie comercializate încă aproximativ 3.000 de bilete, ceea ce ar duce totalul la pragul de 18.000 de spectatori. Un scenariu extrem de probabil, ținând cont de interesul ridicat și de importanța jocului. Vestea este una excelentă pentru formația din Bănie.

Dincolo de cifre, duelul are o miză uriașă în lupta pentru primele locuri din Superliga. Universitatea Craiova și CFR Cluj sunt implicate direct în bătălia pentru titlu, iar fiecare punct poate face diferența în economia finalului de sezon. Elevii lui Daniel Pancu vor însă să facă surpriza și să se întoarcă acasă cu cele 3 puncte.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *