Articol disponibil în:

Română

Trei evenimente rutiere produse în decurs de două zile, în județul Harghita, readuc în prim-plan pericolul consumului de alcool la volan. În toate cele trei cazuri, polițiștii au constatat alcoolemii ridicate, iar într-unul dintre ele conducătorul auto nu deținea permis de conducere.

Primul accident a fost înregistrat în seara zilei de 20 martie, în jurul orei 20:20, când un echipaj al Poliției orașului Bălan, aflat în misiune de supraveghere a traficului pe raza comunei Tomești, a observat două autoturisme avariate.

Verificările efectuate de polițiști au arătat că un bărbat de 31 de ani, din comuna Mihăileni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 125, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontal-laterală cu o mașină condusă de un tânăr de 20 de ani, din comuna Dănești. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat, în cazul șoferului de 31 de ani, o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce celălalt conducător auto a avut rezultat negativ. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, iar verificările în bazele de date au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Un al doilea eveniment rutier s-a produs în dimineața zilei de 22 martie, în jurul orei 05:50, pe strada Albinelor din municipiul Toplița. Poliția a fost sesizată prin apel la 112, iar cercetările efectuate la fața locului au stabilit că un bărbat de 25 de ani, din județul Mureș, aflat la volanul unui autoturism, a intrat într-un cap de pod.

În urma impactului, pasagerul din autoturism a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la o unitate medicală, fără a necesita internare. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.

Cel de-al treilea caz a fost semnalat tot în cursul dimineții de 22 martie, în jurul orei 07:20, pe strada Wesselényi Miklós din municipiul Odorheiu Secuiesc. Polițiștii au fost alertați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 39 de ani, din comuna Feliceni, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin stânga sensului de mers, a lovit un parapet metalic, după care a fost proiectat în zidul unui imobil.

În urma impactului, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest dosar, polițiștii efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.

IPJ Harghita atrage din nou atenția asupra pericolului major pe care îl reprezintă consumul de alcool înainte de urcarea la volan. Potrivit polițiștilor, alcoolul reduce capacitatea de reacție, afectează discernământul și crește semnificativ riscul producerii unor accidente rutiere, punând în pericol atât viața conducătorului auto, cât și siguranța celorlalți participanți la trafic.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *