Proiectul de HG propune transferul unui imobil către Ministerul Educației, fără clarificări privind sediul, personalul, activitatea și costurile reale
Un nou proiect de Hotărâre de Guvern, publicat în transparență decizională de Agenția Națională pentru Sport, vizează transferul unui imobil aflat în administrarea DJST Mureș către Ministerul Educației – Inspectoratul Școlar Județean Mureș.
Deși documentația justifică formal transferul prin actualizarea valorii de inventar și o solicitare administrativă, analiza conținutului relevă o problemă majoră: lipsa totală a unor prevederi esențiale privind funcționarea instituției, personalul și continuitatea activităților.
Mai mult, în Nota de fundamentare se afirmă explicit că proiectul nu are impact social, economic sau bugetar, ceea ce contrazice în mod evident realitatea din teren, unde efectele asupra salariaților și activităților sunt directe și semnificative.
În acest context, SNST formulează o serie de solicitări și clarificări esențiale:
• Sediul DJST Mureș se află în imobilul propus pentru transfer, însă proiectul de HG nu conține nicio prevedere privind menținerea sau relocarea acestuia. În lipsa unor spații alternative, solicităm clarificarea explicită a situației sediului instituției.
• În condițiile în care DJST Mureș nu va mai putea genera venituri proprii din administrarea imobilului, iar proiectul nu prevede soluții pentru funcționarea instituției, solicităm prevederi bugetare pentru acoperirea cheltuielilor cu chiria, utilitățile și paza.
• Centrul de Tineret AXIS, aflat în administrarea DJST Mureș și destinat organizațiilor de tineret, funcționează în același imobil. Solicităm clarificarea relocării acestuia și a condițiilor în care își va putea continua activitatea.
• Imobilul este deservit de personal angajat în cadrul DJST Mureș, însă proiectul de HG nu conține nicio referire la acești salariați. Solicităm mențiuni exprese privind menținerea și statutul acestora.
• O parte a imobilului funcționează ca spațiu de cazare pentru tineri. Solicităm introducerea unor prevederi clare privind menținerea destinației imobilului, conform legislației în vigoare.
• Există contracte de închiriere în derulare pentru spații din imobil. Solicităm clarificarea modului în care aceste contracte vor continua după transfer.
În forma actuală, proiectul de act normativ se limitează la un transfer administrativ formal, fără a trata elementele esențiale care țin de funcționarea instituției și de protejarea locurilor de muncă.
Subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a întrevederii solicitate de SNST cu Agenția Națională pentru Sport, programată miercuri, 8 aprilie 2026, ora 12:00, în sistem online, în cadrul căreia vor fi discutate direct cu președintele ANS aspectele privind schimbările și reorganizările din cadrul DJST/DJS.
Sindicatul Național Sport și Tineret își exprimă disponibilitatea pentru dialog instituțional, dar subliniază că va utiliza toate mijloacele legale și sindicale pentru a apăra drepturile salariaților și integritatea instituțiilor din sistem.
În contextul oricăror procese de reorganizare sau de predare-preluare a personalului, SNST își va reprezenta membrii în relația cu noul angajator. Reprezentativitatea sindicatului, precum și Contractul/Acordul colectiv de muncă în vigoare constituie legea părților și sunt obligatorii pentru noile structuri angajatoare.
Documente: Proiect de HG / NF
*Devenim prioritate prin atitudine!
Echipa SNST
Sindicatul Național Sport și Tineret: Transfer fără fundament: decizie administrativă fără acoperire reală la DJST Mureș
Anunțuri gratuite din Maramures


