Înaintea etapei 4 din play-off și play-out, descoperim împreună topul jucătorilor etapei în Superliga până azi, așa cum s-au evidențiat aceștia de la startul ediției de campionat!
Doar pe ProSport, suporterii votează săptămânal jucătorul etapei din cele 11 nominalizări, pe posturi, ce compun Echipa Etapei din Superliga. Timp de două zile, într-un sondaj deschis, fanii își promovează favoritul iar jucătorul câștigător primește astfel o stea bonus în ierarhia Stelele Superligii. Cea în care monitorizăm și evaluăm toate prestațiile din campionat, clasificând cei mai buni dintre cei mai buni fotbaliști, pentru ca la final de campionat să descoperim Echipa Sezonului 2025/2026!
Oucasse Mendy modifică topul jucătorilor etapei în Superliga
Jucătorul etapei 3 din play-off căruia tribunele i-au furnizat acest statut este Oucasse Mendy de la „U Cluj”. Acesta a fost autorul ambelor goluri din Giulești pentru ardeleni și, implicit, omul meciului la 2-1 în deplasare cu Rapid. Titular în echipa etapei 3 din play-off. Transferul de excepție al „studenților” a ajuns astfel și la 3 goluri și o pasă de gol în doar trei runde din lupta pentru titlu în Superliga!
Iată cum arată rezultatul final al voturilor pentru jucătorul etapei 3 din play-off:
- O. Mendy (U Cluj) – 24,86%
- Mekvabishvili (Univ. Craiova) – 23,09%
- Mora (Univ. Craiova) – 14,20%
- Stanojev (U Cluj) – 12,43%
- Gertmonas (U Cluj) – 10,31%
- Coubiș (U Cluj) – 5,45%
- Rober (Argeș) – 2,80%
- Screciu (Univ. Craiova) – 2,70%
- Al Hamlawi (Univ. Craiova) – 2,11%
- Fl. Ștefan (Univ. Craiova) – 1,22%
- Bic (U Cluj) – 0,78%
FOTO: SportPictures
Topul jucătorilor etapei în Superliga până azi
Am avut 30 de stele bonus pe durata sezonului regular, dincolo de stelele câștigate de jucători prin prestațiile lor meci de meci, câte una pentru fiecare jucător al etapei. Din play-off și play-out, sistemul s-a adaptat la modificările aduse de noua fază a competiției Superliga. Am adăugat, până azi, 3 titluri de jucătorul etapei în play-off pe baza votului publicului, dar și 3 titluri de jucătorul etapei în play-out acordare de ProSport.
Au devenit jucătorul etapei în play-off până acum: Oucasse Mendy (U Cluj) – etapa 1 și 3, Monday Etim (Univ. Craiova) – etapa 2. Iar în play-out, pentru cele trei etape, în ordine: Alexandru Ișfan (Farul), Aurelian Chițu (Hermannstadt), Hervin Ongenda (Botoșani).
Prin forma senzațională, revelația de la Cluj, Oucasse Mendy, amenință supremația liderului din Giulești, Alex Dobre! Iată cum arată, complet, topul jucătorilor etapei în Superliga până azi, pe baza numărului de titluri primite din partea suporterilor:
5 – Alex Dobre (Rapid)
3 – Oucasse Mendy (U Cluj), Cătălin Cîrjan (Dinamo)
2 – Raul Opruț, Danny Armstrong (Dinamo), Florin Tănase (FCSB)
1 – Vladimir Screciu, David Matei, Steven Nsimba, Assad Al Hamlawi, Monday Etim (Univ. Craiova), Tobias Christensen (Rapid), Kennedy Boateng, Alexandru Musi, Alberto Soro, Mamoudou Karamoko, Alex Pop (Dinamo), Otto Hindrich, Mihai Popa, Andrei Cordea (CFR Cluj), Răzvan Tănasă, Alexandru Ișfan (Farul), Sergiu Buș, Aurelian Chițu (FC Hermannstadt), Hervin Ongenda (FC Botoșani)
Anunțuri gratuite din Maramures


