Ovidiu Burcă: “Promovarea cu Dinamo a fost o minune”. Interviul va fi astăzi de la 15 pe Eurosport 2

Dinamo și Petrolul au remizat vineri seară, scor 1-1, în etapa cu numărul 24 din SuperLiga. “Câinii roșii” au dominat autoritar înfruntarea, în timp ce ploieștenii au urmărit cu orice preț să obțină o remiză. Deși planul le-a reușit, prahovenii continuă să tremure pentru menținerea în primul eșalon, fiind tot mai evident că o luptă în cinci se va purta în subsolul clasamentului.

Perioada de transferuri se va încheia în curând, iar Petrolul încearcă să realizeze mutări care să o ajute în îndeplinirea obiectivului de a rămâne în SuperLiga. O primă achiziție este realizată, după cum a anunțat Eugen Neagoe, în timp ce un atacant va sosi, probabil, foarte curând la Ploiești.

Nana Boateng, prezentat la Petrolul! Urmează Slimani

“Sigur că îmi doresc mai multe soluții, cu siguranță vor veni. Probabil mâine (n.r. sâmbătă) vom avea un jucător nou la antrenament, probabil va fi o surpriză pentru toată lumea. Sperăm ca în următoarele zile să vină un atacant despre care tot discutăm”, a declarat Eugen Neagoe.

La doar câteva ore de la declarația făcută de Eugen Neagoe, Nana Boateng, trecut pe la CFR Cluj, a fost prezentat oficial de Petrolul, acesta fiind chiar jucătorul surpriză anunțat de antrenor.

“FC Petrolul Ploiesti a ajuns la un acord cu jucătorul Nana Boateng, cel care a semnat cu clubul nostru un contract valabil pentru un sezon și jumătate. Campion cu CFR Cluj în 2022, Boateng revine, astfel, în Superliga, după ce, ultima dată, a activat în Coreea de Sud, la Jeonbuk Hyundai”, este comunicatul emis de Petrolul.

Conform Digisport, atacantul la care făcea referire Eugen Neagoe este Islam Slimani. El nu are nevoie de nicio prezentare, sosind în 2025 în România după ce anterior a evoluat în cele mai importante campionate din Europa, fiind o adevărată legendă a Algeriei.

Slimani a semnat cu CFR Cluj din dorința de a-și menține forma și de a face parte din echipa națională a statului său. Din păcate pentru el, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece atacantul a evoluat rar la formația ardeleană. În final, el nu a făcut parte din echipa Algeriei la Cupa Africii, rămânând de văzut dacă transferul la Petrolul îl va ajuta.

Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi sâmbătă, de la ora 18:30, și duminică, de la ora 18:50, pe Eurosport 1. Interviurile realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *