Publicitate

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu a marcat Ziua Mondială a Sindromului Down, sărbătorită anual în 21 martie, printr-un mesaj despre acceptare, diversitate și puterea exemplului oferit de copii. În centrul acestui moment s-a aflat Teo, o fetiță cu Sindrom Down, pacientă a spitalului, care a oferit un moment special alături de ceilalți copii.

Un moment emoționant la gala aniversară

Teo a participat, alături de antrenorul său, Banea Ciprian, și de colegii de la PUMA CLUB Sibiu, la demonstrația organizată în cadrul Galei aniversare dedicate celor 40 de ani ai Secției de Recuperare Neuropsihomotorie Copii, eveniment desfășurat în 2025.

Reprezentanții spitalului au transmis că prezența fetiței a oferit un moment de neuitat și a devenit un simbol al curajului, al bucuriei și al dorinței de a merge mai departe fără a accepta barierele impuse de prejudecăți.

Mesaj despre sport și incluziune

Antrenorul Banea Ciprian a subliniat importanța sportului în viața tuturor copiilor, indiferent de provocările pe care le au de înfruntat.

„Sportul este pentru toată lumea. Încurajăm pe toți copiii să facă sport, este o modalitate de petrecere a timpului liber, de a avea sănătate, de a avea o ocupație și de a avea un scop în viață”, a declarat Banea Ciprian.

Prin implicarea sa, Teo a transmis un mesaj puternic despre ambiție și determinare, demonstrând că limitele există doar atunci când sunt acceptate.

Un simbol al diversității

Cu ocazia acestei zile, spitalul a amintit și semnificația purtării șosetelor desperecheate, gest devenit simbol internațional al susținerii persoanelor cu Sindrom Down și al celebrării diversității.

Mesajul transmis de reprezentanții instituției este unul simplu și puternic: fiecare persoană merită acceptare, respect și iubire.

„Felicitări, Teo! Ești o inspirație pentru noi toți!”, este mesajul transmis de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

Publicitate

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *