Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au anunţat, joi, că Tribunalul Covasna a dispus condamnarea unui bărbat de 30 de ani, la 20 de ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului calificat.

Bărbtul fusese trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în 9 aprilie 2025. ”În noaptea de 05/06.01.2025, în timp ce se aflau la locuinţa comună din localitatea Turia, judeţul Covasna, inculpatul A.R., folosind un corp dur, a aplicat asupra corpului victimei A.G., tatăl acestuia, multiple lovituri de o intensitate mare, în mod continuu, la întâmplare peste corp”, au afirmat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

Potrivit acestora, violenţele au continuat inclusiv când victima era căzută la pământ şi pe durata câtorva ore, ”cauzând victimei suferinţe prelungite şi de o intensitate care depăşeşte acţiunea proprie de a ucide, amplificate constant pe durata agresiunii”.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, victima a fost aruncată de către inculpat în geamul care s-a spart de la uşa de intrare în cameră, ”acte care au produs victimei leziuni traumatice ce au determinat decesul”. Instanţa a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a bărbatului. Decizia de condamnare luată de Tribunalul Covasna nu este definitivă.

Redactia Observator
Like

Observator  – Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ➜

Înapoi la Homepage

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *