Această porțiune, care traversează o zonă montană dificilă de-a lungul Văii Oltului, are o lungime totală de 31,33 km și include unele dintre cele mai spectaculoase structuri de infrastructură din proiect.

„Aproape jumătate din traseu este reprezentat de lucrări de artă, ceea ce transformă această secțiune într-una dintre cele mai spectaculoase și provocatoare din întregul proiect”, explică reprezentanții DRDP Craiova. 

Printre lucrările principale se numără șapte tuneluri, cu o lungime totală de aproximativ 5 km, 49 de poduri și viaducte ce însumează peste 13 km și două noduri rutiere importante: Boița, care face legătura cu DN7, și Racovița (Cornetu).

Animațiile grafice 3D publicate de DRDP Craiova prezintă detalii impresionante ale acestei secțiuni, inclusiv segmentul Boița – Lazaret. Această zonă montană a necesitat soluții complexe, precum lucrări de consolidare a versanților și structuri de sprijin adaptate reliefului accidentat.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis în decembrie 2025 autorizații pentru construirea unui tunel suplimentar și a trei viaducte, sporind ritmul de lucru pe acest tronson.

Proiectul este dezvoltat de asocierea Mapa – Cengiz, având o durată contractuală de 68 de luni și o valoare totală de 4,25 miliarde de lei, conform Economica.

Principalele structuri incluse în proiectul Autostrăzii Sibiu-Pitești sunt 48 de poduri și viaducte cu lungimi cuprinse între 32 m și 843 m, precum și șapte tuneluri, dintre care cel mai lung va măsura 1.536 metri. 

„Deși acest sector nu se află în administrarea noastră, considerăm că informațiile sunt de interes pentru comunitate și pentru toți cei care urmăresc evoluția marilor proiecte de infrastructură rutieră din România”, mai spun reprezentanții DRDP Craiova.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *