Cum funcționa schema infracțională de pe șantier

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, gruparea organizată, formată din cel puțin opt membri și activă încă din luna octombrie 2025, folosea o metodă precisă pentru a masca lipsa combustibilului.

Astfel, muncitorii lăsau utilajele grele cu motorul pornit („la ralanti”) timp de mai multe ore, generând un consum real foarte mic.

În registrele companiei păgubite, aceste ore erau consemnate fals ca fiind timp efectiv de „lucru”, justificând astfel un consum mare.

Diferența matematică dintre consumul de lucru și cel de repaus reprezenta exact cantitatea de motorină furată și vândută ulterior către terți.

Pentru ca operațiunea să decurgă fără probleme, hoții erau protejați chiar de agenții de pază ai șantierului, care le asigurau spatele în timpul sustragerilor.

De ce sunt acuzați cei opt muncitori

Magistrații au admis parțial propunerile anchetatorilor pentru cei opt membri aduși în fața instanței, toți fiind acuzați de constituire de grup infracțional organizat și furt calificat în formă continuată.

Dintre inculpați, șase au primit mandate de arestare preventivă. Gradul lor de implicare variază, liderii de activitate având la activ 28, 18, respectiv 16 acte materiale de furt, în timp ce ceilalți trei sunt suspectați de 12, 6 și 4 fapte.

Un al șaptelea inculpat a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat de 5 acte materiale de furt.

În ceea ce-l privește pe al optulea inculpat, acesta va fi cercetat sub control judiciar.

Tone de combustibil descoperite la percheziții

Rețeaua a fost destructurată joi, în urma a 23 de descinderi la domiciliile suspecților. În timpul perchezițiilor, polițiștii și procurorii au descoperit aproximativ 1,8 tone de motorină provenită din activitatea infracțională.

Anchetatorii au stabilit că, săptămânal, grupul sustrăgea sute de litri de combustibil. Cantitatea totală furată și prejudiciul final urmează să fie determinate în cursul investigației, în dosar fiind cercetate și alte persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *