O firmă cu sediul în Cluj-Napoca a inițiat procedurile pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal care vizează parcelarea unui teren în suprafață de 11.342 de metri pătrați situat în localitatea Someșu Rece, comuna Gilău, în vederea construirii unui mic sat de vacanță cu nouă case. Fiecare parcelă va avea o suprafață de cel puțin 1.000 de metri pătrați.

Proiectul urmează să fie dezbătut în ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) de joi, 26 martie, de la Consiliul Județean Cluj.

Potrivit studiului de oportunitate întocmit de biroul de arhitectură și urbanism Progis Consulting, amplasamentul identificat prin CF 59262 se află în intravilanul localității Someșu Rece. Terenul este în prezent liber de construcții, categoria de folosință fiind fâneață, iar accesul se realizează pe latura estică, printr-un drum de servitute existent.

Parcela se învecinează la est – drum de servitute și parcelă liberă de construcții, aflată în posesia firmei beneficiare, la nord, sud și vest – terenuri proprietate privată, libere de construcții.

Beneficiara investiției, societatea comercială Aparthotel Carmel, cu sediul pe strada Meteor, deține în proprietate și terenul învecinat identificat prin CF 59116. Vecinătățile sunt formate la est de drumul de servitute și o parcelă extravilană liberă de construcții, tot în proprietatea beneficiarului, iar la nord, sud și vest de terenuri private, de asemenea libere de construcții.

Conform Planului Urbanistic General al comunei Gilău, parcela este situată în intravilan. Documentația propune încadrarea în UTR L – zona de locuințe și funcțiuni complementare, cu indicatorii maximi specifici: un procent de ocupare a terenului (POT) de 30%, un coeficient de utilizare a terenului (CUT) de 0,7 și un regim de înălțime maxim de subsol/demisol plus parter plus mansardă (S/D+P+M).

Toate costurile legate de realizarea investiției vor fi suportate exclusiv de investitorul privat, fără a cădea în sarcina autorităților publice locale.

Informarea și consultarea publicului cu privire la elaborarea PUZ-ului vor fi realizate conform reglementărilor în vigoare și prin publicarea unui anunț într-un ziar local din Cluj-Napoca.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *