Viteza excesivă reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor pe pârtii, iar efectele ei sunt adesea subestimate de practicanți, avertizează specialiștii din domeniu, anunță Brașov.net.

Chiar și atunci când nu este implicată nicio eroare a unei persoane, coliziunile pot provoca răni grave, iar de multe ori vin ca urmare a diferențelor mari de viteză între schiori sau snowboard-eri.

”Echipamentul modern induce un fals sentiment de siguranță: tehnologia face alunecarea mai stabilă și reduce senzația subiectivă a vitezei, însă în situații de frânare bruscă sau la evitarea unui obstacol, diferența dintre percepție și realitate devine periculoasă. În plus, pârtiile acoperite cu zăpadă artificială favorizează dezvoltarea unor viteze mult mai mari decât se estimează adesea.

Practicanții experimentați care rulează cu viteză pe pârtii destinate începătorilor sau intermediarilor constituie un risc semnificativ. Diferențele de viteză dintre avansați și cei mai puțin experimentați sporesc probabilitatea coliziunilor, unele implicând persoane care nu au nicio vină”, precizează Salvamont Brașov.

Pentru siguranța personală și a celorlalți, schiorii și snowboard-erii trebuie să mențină o viteză care le permite controlul permanent al mișcărilor, indiferent de obstacolele apărute sau de manevrele celor aflați în aval.

– articolul continuă mai jos –

”Viteza ideală trebuie adaptată la mai mulți factori: posibilitățile tehnice și fizice ale practicantului, gradul de dificultate al pârtiei, starea suprafeței (zăpadă naturală sau artificială), vizibilitatea și volumul de trafic pe pârtie.

Recomandările generale includ reducerea vitezei pe pârtiile aglomerate sau pe cele pentru începători, păstrarea unei distanțe suficiente față de ceilalți și alegerea traseelor potrivite nivelului personal de experiență.

Respectarea acestor reguli nu doar scade riscul de accidente, ci contribuie la o experiență mai sigură și mai plăcută pentru toți utilizatorii pârtiilor”, mai precizează salvamontiștii.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *