Sălaj: Dosar penal pentru distrugere în cazul prăbușirii turlei bisericii din Cehu Silvaniei
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și nerespectarea normelor legale de sănătate și securitate în muncă, după ce, marți seara, turla bisericii reformate din Cehu Silvaniei, monument istoric, s-a prăbușit.
”Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere din culpă și nerespectarea normelor legale de sănătate și securitate în muncă”, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanții IPJ Sălaj.
Ridicat în secolul al XVII-lea, turnul bisericii reformate de secol XVI din Cehu Silvaniei s-a prăbușit, marți seara, monumentul istoric fiind în proces de restaurare în cadrul unui proiect finanțat de Ministerul Culturii cu circa 10 milioane de lei.
În urma prăbușirii turnului, o femeie, agent de poliție, a fost rănită, fiind transportată la spital conștientă, și o mașină a fost avariată.
Conform anunțului pentru licitația privind desemnarea unui antreprenor care să realizeze reabilitarea monumentului, biserica se confrunta cu degradări structurale severe (fisuri, umiditate, prăbușiri parțiale ale șarpantei), deficiențe arhitecturale și instalații învechite, care puneau în pericol integritatea clădirii și siguranța publicului. AGERPRES/(AS – redactor: Sebastian Olaru, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Afisari: 1
Anunțuri gratuite din Maramures



