Aproape 8.000 de plăci ceramice sunt montate în Sala Cavalerilor din incinta Castelului Corvinilor din Hunedoara, în cadrul ultimei etape de restaurare. Aceste plăci sunt realizate manual, în Ungaria, de aceeaşi companie care în urmă cu 130 de ani a livrat astfel de plăci pentru o restaurare anterioară a aceluiaşi obiectiv.
”Procesul laborios de restaurare a pardoselii “Sălii Cavalerilor” din incinta Castelului Corvinilor a intrat în ultima etapă. Nu mai puţin de 7969 de plăci ceramice vor fi folosite în acest proces, ele fiind realizate manual, după aceleaşi metode de aceeaşi companie din Ungaria care a asigurat, în urmă cu mai bine de 130 de ani, piese decorative, în special plăci ceramice, pentru refacerea mai multor componente ale obiectivului amintit, acţiune derulată între 1868 şi 1917”, au transmis, într-un comunicat de presă, de miercuri, reprezentanţii Castelului Corvinilor.
Restaurarea Sălii Cavalerilor a fost începută de Ferenc Schulz, în 1868, dar s-a finalizat abia după 1890, an în care arhitecţii responsabili de lucrare, Antal Khuen şi István Möller, au realizat desenele în baza cărora au fost fabricate plăcile ceramice folosite la pardosirea Sălii Cavalerilor, de către fabrica Zsolnay din Pécs – Ungaria.
“Castelul Corvinilor se află în prezent în cel mai amplu proces de restaurare, conservare şi punere în valoare din ultimele decenii. Prima etapă a fost realizată printr-un proiect în valoare de 5 milioane de euro, derulat cu sprijinul ADR Vest, prin Programul Operaţional Regional 2014–2020. În prezent, se află în implementare cea de-a doua etapă – un proiect în valoare de 6,6 milioane de euro, cofinanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Pentru municipiul Hunedoara, pentru România şi pentru patrimoniul european, conservarea acestui monument este o responsabilitate esenţială. Ne dorim ca acest simbol al istoriei medievale să rămână un reper turistic de prim rang şi ca generaţiile viitoare să se poată bucura de un obiectiv excepţional, autentic şi protejat în mod corespunzător”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Anunțuri gratuite din Maramures



