Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Cugir s-a ales cu un dosar penal după ce s-a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier. Fapta a avut loc în seara de 28 martie, iar o zi mai târziu pe 29 martie a fost reținut pentru 24 de ore de oamenii legii. 

Tot duminică, 29 martie va ajunge în fața procururilor din Alba Iulia. Mai mult de atât, bărbatul nici nu avea carnet. 

Fapta sa a fost detaliată de reprezentanții IPJ Alba în buletinul de presă.

Potrivit IPJ Alba, în seara zilei de 28 martie 2026, polițiștii din Cugir au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Aleea Victoriei din Cugir, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că bărbatul de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Aleea Victoriei, a intrat în coliziune cu trei autoturisme care erau parcate.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condus la Spitalul Orășenesc Cugir în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, din verificări a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, au transmis oamenii legii.

Ultimele articole pe alba24




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *