Pentru Cristiano Bergodi este primul meci după suspendarea de o lună primită pentru comportamentul său de după precedentul derby cu CFR Cluj. Fără italian pe bancă, U Cluj a reușit să se califice în play-off și a adunat 6 victorii consecutive în toate competițiile.
Cristiano Bergodi revine după suspendare: “Va fi un play-off extraordinar de strâns”
Cu o victorie luni seară, Universitatea Cluj ar egala Universitatea Craiova și ar veni la doar un punct în spatele noului lider Rapid.
“A fost o perioadă foarte grea. Una e când ești pe bancă, alta e când stai la televizor și te uiți la echipa ta. Totuși, am jucat bine, am câștigat, iar asistenții mei m-au înlocuit foarte bine. Mă bucur că jucătorii s-au descurcat foarte bine și au dat dovadă de caracter, ambiție și dorință. Am trăit cu emoție pentru că la televizor e foarte greu. Stai acolo, vrei să spui ceva… dar acum am revenit pe bancă.
E o coincidență că revin chiar împotriva echipei cu care s-a întâmplat acel episod, dar nu mă gândesc la asta. Eu vreau doar să arătăm bine în play-off și să începem cu dreptul. Am văzut deja o surpriză, Craiova a pierdut. Se poate întâmpla în acest play-off, care cred că va fi unul extraordinar de strâns”, a spus Cristiano Bergodi, la conferința de presă.
Cristiano Bergodi: “Episodul cu Pancu și Cordea e încheiat. Îi voi saluta cu plăcere”
La 2-3 contra lui CFR Cluj, pe 7 februarie, principalul inamic al lui Cristiano Bergodi a fost Andrei Cordea, care, conform spuselor tehnicianului italian, l-ar fi înjurat.
La mai bine de o lună de la conflict, Bergodi spune că a trecut peste episodul respectiv și îl va saluta atât pe Andrei Cordea, cât și pe Daniel Pancu, tehnicianul lui CFR.
“Reîntâlnirea cu Pancu? Cum să fie? Îl voi saluta pentru că așa mi se pare corect din partea antrenorului care joacă acasă să meargă la banca oaspeților. E un gest de educație, de amabilitate și îl voi saluta. Oricum, lui i-am trimis un mesaj după acel episod. El mi-a trimis, de fapt, iar eu i-am răspuns.
Cu Cordea nu am vorbit. El mi-a scris, am apreciat acest lucru, dar nu i-am răspuns pentru că se putea interpreta. A fost mesajul dat la doar o zi-două după acel episod.
Nu sunt ranchiunos. Vreau să câștig acest meci, dar nu pentru că ne-au făcut ceva ei. Pentru mine nu e nicio revanșă. Mă gândesc doar la 3 puncte, nu la revanșă sau altceva. Pentru mine, episodul cu Cordea și Pancu s-a încheiat și îi voi saluta cu plăcere“, a mai spus Bergodi.
Cristiano Bergodi: “De titlu nu se vorbește deoloc. Obiectivul e să ne clasăm în top 3”
Deși U Cluj traversează o formă excelentă, Cristiano Bergodi spune că jucătorii să nu se gândesc la titlul, iar obiectivul stabilit este calificarea în cupele europene.
“Nu simt un entuziasm legat de titlu. Jucătorii sunt conștienți că trebuie să facem un play-off bun și obiectivul este să ne clasăm pe primele 3 locuri pentru o revenire în cupele europene.
Avem și o semifinală de Cupa României foarte grea cu FC Argeș. Visăm să avem o finală la Sibiu. Dar de titlu nu se vorbește deloc. Jucătorii sunt modești și umili”, a spus Bergodi.
Anunțuri gratuite din Maramures



