Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita, împreună cu polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Harghita, Târgu Mureș și Brașov, au desfășurat o amplă operațiune pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în contrabandă cu țigarete. În data de 13 martie, au fost puse în executare 32 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Covasna, Harghita și Brașov.
Conform anchetatorilor, grupul infracțional a fost constituit în luna iulie 2025, pe raza județului Covasna, având o structură piramidală clar definită. Liderul grupării, care în prezent se sustrage urmăririi penale, avea rolul de a procura marfa și de a coordona întreaga rețea de distribuție. Sub acesta activau două persoane responsabile cu depozitarea, transportul și vânzarea țigaretelor către intermediari, care ulterior plasau produsele către beneficiarii finali.
Investigațiile au scos la iveală metodele de operare extrem de prudente ale membrilor grupării. Aceștia evitau comunicarea prin mijloace tehnice, stabilind întâlnirile direct. În municipiul Sfântu Gheorghe, predarea țigaretelor se făcea prin utilizarea unor autoturisme „depozit”. Aceste vehicule, care păreau abandonate în diverse zone ale orașului, erau mutate periodic pentru a nu atrage atenția autorităților sau a vecinilor.
În urma descinderilor, forțele de ordine au confiscat aproximativ 64.500 de țigarete, sumele de 27.120 de lei și 6.000 de euro, un pistol cu aer comprimat împreună cu muniția aferentă, dispozitive de stocare a datelor și alte probe relevante pentru cauză.
În urma audierilor, procurorii DIICOT au dispus reținerea a două persoane. Sâmbătă, 14 martie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a admis cererea de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul uneia dintre persoane, în timp ce pentru cea de-a doua a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul structurilor specializate din cadrul IPJ Harghita și IPJ Brașov, precum și cu participarea jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Burebista” și ai IJJ Harghita. Reprezentanții organelor de anchetă precizează că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate garanțiile prevăzute de lege.
Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Anunțuri gratuite din Maramures



