Marți, 3 februarie 2026, în ziua în care s-au împlinit 90 de ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan (1855–1936), reîntemeietorul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului și ctitorul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul catedralei, a avut loc sesiunea științifică intitulată „Episcopul Nicolae Ivan la nouă decenii de la trecerea la Domnul”.

Evenimentul comemorativ s-a desfășurat în sala de evenimente a muzeului, de la ora 10:00, și a fost organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universitatea Babeș-Bolyai și Asociația Culturală Ortodoxă „Nicolae Ivan” a laicilor intelectuali din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În deschiderea manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pornind de la versetul scripturistic „Un nume (bun) este mai de preţ decât bogăţia; cinstea este mai preţioasă decât argintul şi decât aurul” (Pildele lui Solomon 22, 1), a rostit un cuvânt de binecuvântare și a evocat personalitatea Episcopului Nicolae Ivan, subliniind harul ctitoricesc al acestuia.

„Episcopul Nicolae Ivan a venit la Cluj cu un geamantan, dar cu multă experiență administrativă și pastorală, iar când a plecat la Domnul ne-a lăsat Catedrala, Biserica «Sfântul Nicolae» din Cluj, Academia Teologică, Reședința Eparhială, Revista Renașterea, Tipografia, multe clădiri utile, așezăminte spirituale și culturale. A fost un om providențial pentru Eparhia noastră”, a subliniat ierarhul.

Cuvinte evocatoare despre rolul și importanța vlădicului Nicolae Ivan pentru comunitatea clujeană, în special, precum și pentru Biserica Ortodoxă, în general, au rostit prof. univ. dr. Ioan Bolovan – membru corespondent al Academiei Române, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, președinte al Asociației Culturale Ortodoxe „Nicolae Ivan” și membru în Adunarea Națională Bisericească; arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul UBB Cluj-Napoca, și prof. univ. dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB Cluj-Napoca, vicepreședinte al Asociației Culturale Ortodoxe „Nicolae Ivan”, precum și membru fondator și director științific al Proiectului „Hristocentric”.

În continuare, au susținut prelegeri diaconul dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, istoric și cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, care a vorbit pe tema „Episcopul Nicolae Ivan – Omul, Opera, Posteritatea”, și pr. lect. univ. dr. Cosmin Cosmuța, cadru universitar la catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, care a susținut prelegerea intitulată „Organizarea instituțiilor bisericești clujene în documente emise de Episcopul Nicolae Ivan (1921-1936)”.

În cadrul sesiunii științifice a fost prezentată „Cartea Omagiu”, oferită Episcopului Nicolae Ivan, din partea Academiei Teologice Ortodoxe Române, la aniversarea vârstei de 75 de ani de viață și a 10 ani de arhipăstorire. Cartea-manuscris, aflată în prezent în patrimoniul Muzeului Mitropolitan, a primit și întrebuințarea de „Carte de condoleanțe” în anul 1936, la trecerea la Domnul a ierarhului. De asemenea, în anul 1971, în același document a fost consemnat evenimentul aniversării a 50 de ani de la reînființarea Eparhiei.

„Episcopul Nicolae Ivan a reîntemeiat, la data de 6 decembrie 1921, Eparhia Vadului, Feleacului și Clujului, pe vechile rădăcini ale centrelor ecleziastice medievale de la Feleac și Vad”, a subliniat preotul Cornel Coprean, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, care a prezentat și moderat evenimentul comemorativ.

La manifestare au fost prezenți Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, reprezentanți ai mediului academic, numeroși clerici, teologi, istorici, oameni de cultură și credincioși clujeni.

Scurtă biografie

Episcopul Nicolae Ivan (n. 17 mai 1855 – d. 3 februarie 1936) a fost reîntemeietorul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului (1921), pe care a păstorit-o între anii 1921–1936. Cu un remarcabil har ctitoricesc, ierarhul a lăsat posterității o moștenire deosebit de valoroasă, concretizată în edificii și instituții fundamentale pentru viața bisericească și culturală a Transilvaniei: actuala Catedrală Mitropolitană din Cluj-Napoca, Reședința Eparhială, prima Academie Teologică (astăzi Facultatea de Teologie Ortodoxă), Revista „Renașterea”, mai multe clădiri administrative și biserici, dar, mai presus de toate, împlinirea unui ideal istoric al românilor ortodocși ardeleni – acela de a avea un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.

Memoria Episcopului Nicolae Ivan rămâne vie și cunoscută generațiilor tinere, mai ales prin edificii, străzi și evenimente care îi poartă numele: Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, strada „Episcop Nicolae Ivan” din cartierul clujean Mărăști, Festivalul de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan” și Asociația Culturală Ortodoxă „Nicolae Ivan” a mirenilor intelectuali din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, înființată în anul 2025.

Ierarhul este înmormântat în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Arhiepiscopul Teofil Herineanu, Mitropolitul Bartolomeu Anania și Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul).

În prezent, în fața Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu se află două statui: cea a Episcopului Nicolae Ivan și cea a Mitropolitului Bartolomeu Anania. Acestea au fost inaugurate și sfințite în anul 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Astfel, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului a marcat simbolic Centenarul Marii Uniri, prin cultivarea memoriei unor mari oameni ai Bisericii, dar și prin evidențierea unor locuri și evenimente simbolice, care ilustrează parcursul celor 100 de ani de la reîntregirea țării. Biografia detaliată a Episcopului Nicolae poate fi consultată AICI.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *