Iuliu Mureșan a oferit un răspuns clar la o zi distanță după ce Daniel Pancu a aruncat o urmă de umbră asupra viitorul său pe banca tehnică a ardelenilor. Oficialul din Gruia a ținut să liniștească apele, garantând că nu există probleme legate de obținerea licenței pentru competițiile continentale, condiție esențială pentru păstrarea actualului tehnician.
Președintele clubului a transmis că actele echipei sunt în regulă și a subliniat relația foarte bună pe care o are cu antrenorul sosit în noiembrie 2025.
„Dacă intrăm în cupele europene rămâne la noi. Potrivit contractului, se prelungește automat. Deci nu e, nu știu de ce declară treaba asta. Nu am ce comenta.
Nu am emoții pentru licența pentru Europa. Eu nu sunt emotiv din fire, pentru că știu ce rezolv, și de aceea știu, mă bazez pe lucruri concrete. E rezolvată problema. Eu mă înțeleg foarte bine cu Pancu. În fiecare zi vorbim și am o relație mai caldă față de cea pe care am avut-o cu alți antrenori”, a spus Iuliu Mureșan la DigiSport.
Condiția pusă de antrenor pentru a continua în Gruia
Subiectul a pornit de la afirmațiile făcute sâmbătă de Daniel Pancu. Tehnicianul, care a preluat formația de pe locul 13 și a dus-o în play-off după o serie de 11 victorii consecutive, a explicat că ratarea prezenței în Europa ar reprezenta un eșec peste care i-ar fi greu să treacă.
„Situația financiară e ca întotdeauna. Se mai adună câte o lună de restanțe, însă așa a funcționat clubul tot timpul, e ceva normal. Pentru ca un club să obțină licența de Europa trebuie să achite până la finalul lunii martie toate datoriile, să fie la zi. Nu am emoții. E domnul Iuliu Mureșan acolo, sunt mulți oameni care susțin CFR Cluj, îi văd în fiecare zi.
Dacă nu jucăm în Europa, nu prea aș avea motive să rămân. Îmi place clubul, e imens, dar acesta ar fi un obiectiv ratat. Dacă mă întrebi acum, aș lua-o ca pe un eșec și ar fi o mare dezamăgire, mi-ar fi greu să continui. Așa gândesc acum, mai sunt opt etape, să vedem. Dar șansele să ating acest obiectiv sunt mai mari decât să nu reușesc”, a spus Pancu la GSP.
Anunțuri gratuite din Maramures


