Articol disponibil în:
Magyar Română
Protestul de la Miercurea‑Ciuc împotriva majorării taxelor și impozitelor locale a fost prezentat public, de către primar, drept o acțiune organizată de „extremiști AUR”. Afirmația este falsă. O spune chiar organizatorul manifestației, Menyhárt János, într-o convorbire telefonică purtată cu redacția noastră.
Protestul a fost unul civic, anunțat public înainte de desfășurare, cu poziții exprimate clar atât în limba maghiară, cât și în limba română. Menyhárt János afirmă explicit că nu este membru AUR, nu a organizat protestul în numele vreunui partid și nu a avut nicio agendă politică. Singurul scop a fost contestarea unor decizii fiscale considerate abuzive, care lovesc direct populația – români și maghiari deopotrivă.
Înainte de protest, organizatorul a declarat public că măsurile fiscale anunțate sunt inacceptabile și că efectele lor vor duce la scumpiri în lanț și la creșterea inflației. A cerut reducerea taxelor și recunoașterea greșelii de către administrația locală. Răspunsul primit nu a fost dialogul, ci stigmatizarea.
Faptul că primarul din Miercurea-Ciuc încearcă să mute protestul din zona economică și socială într-o zonă strict politică, lipindu-l forțat de un partid naționalist român, arată cât de frică îi este de adevăr. Când nu poți răspunde la fond – taxe, impozite, facturi, costuri reale – inventezi un „dușman” și schimbi subiectul. AUR devine sperietoarea perfectă: o etichetă menită să blocheze orice discuție și să îi intimideze pe cei care îndrăznesc să iasă în stradă.
Mai grav, primarul a ales să mute deliberat discuția într-o zonă sensibilă etnic, alimentând artificial tensiuni între români și maghiari. În loc să răspundă argumentat la problema taxelor, a preferat o manipulare periculoasă, care nu folosește nimănui. Organizatorul protestului afirmă că primarul a apărut neinvitat la manifestație, deși nu fusese chemat, și că ulterior a refuzat să își ceară scuze public pentru acuzațiile lansate. Într-o audiență oficială, discuția s-a încheiat abrupt, fără concluzii reale, iar administrația s-a limitat la fluturarea unor documente, fără asumarea deciziilor locale.
Noi am stat de vorbă și cu maghiari din alte orașe, oameni care au ieșit și au protestat fără nicio legătură cu AUR sau cu vreun alt partid. Nemulțumirea este reală și mult mai largă decât încearcă unii să o prezinte. De fapt, tot mai mulți maghiari protestează împotriva UDMR – partidul pe care l-au votat ani la rând și care, în percepția lor, a acceptat fără o luptă politică serioasă ca maghiarii din România să fie împovărați cu taxe și impozite foarte mari.
Un lucru devine tot mai vizibil: discursul unor politicieni maghiari a decăzut dramatic. După ani în care au epuizat temele clasice – autonomia, steagul secuiesc, discriminările – se trezesc acum în fața unui electorat care începe să înțeleagă altceva. Că cei aleși nu sunt acolo pentru a lupta pentru interesele comunității, ci pentru a ocupa funcții. Și, la un moment dat, au ajuns să creadă că indiferent ce fac sau nu fac, tot vor fi votați.
Când oamenii încep să pună întrebări despre bani, taxe, facturi și traiul de zi cu zi, toată retorica identitară se prăbușește. Iar în lipsa răspunsurilor, apar etichetele, minciunile și acuzațiile. Protestul de la Miercurea-Ciuc nu este despre AUR, nu este despre extremism și nu este despre conflicte etnice. Este despre taxe, despre greșeli administrative și despre refuzul unor politicieni de a-și asuma responsabilitatea.
Când un primar preferă să mintă public și să creeze conflicte artificiale în loc să își recunoască deciziile greșite, problema nu mai este protestul. Problema este administrația.
I.R.
Anunțuri gratuite din Maramures



