După ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a cerut în decembrie reevaluarea ofertelor depuse în licitația pentru lucrările de canalizare de la Bistrița Bârgăului (dosar CNSC: 4439, decizie de fond 3721), primăria locală (beneficiarul) a decis, subit, să anuleze procedura de licitație, motivând că, de fapt, nu există finanțare asigurată pentru această investiție și nici avizele necesare. Cum nu existau, de altfel, nici la momentul lansării licitației.
Licitația a avut loc în iulie 2025 și investiția – evaluată la 9,8 mil. lei + TVA – presupune extinderea rețelei de canalizare menajeră în localitatea Bistrița Bârgăului.
Trei companii s-au prezentat cu oferte în competiție, două bistrițene și una din Satu Mare, iar câștigătoare a fost desemnată firma sătmăreană (Pro Dimension Contracts), care, deși a avut prețul cel mai mare, a avut 3,9 puncte în plus la capitolul tehnic.
Firmele prezente în licitație pot ataca la CNSC sau în instanță decizia primăriei de anulare a procedurii.
Anunțuri gratuite din Maramures



