În ciuda fluctuațiilor de preț la combustibil și materii prime, producătorii locali din Sibiu nu se grăbesc să majoreze prețurile la produsele de panificație. Vasile Presecan, directorul Trans Agape, dă asigurări că, deocamdată, costurile suplimentare pot fi suportate de către producători fără a afecta buzunarul clientului.

În Sibiu, pâinea nu se scumpește odată cu creșterea prețului la carburanți. Întrebat dacă sibienii ar trebui să se aștepte la prețuri mai mari la raft, patronul Trans Agape a fost categoric: momentan, nu există motive reale pentru o majorare.

„Nu cresc prețurile în perioada următoare. În niciun caz, deocamdată, cu ‘N’ mare. Prețurile nu sunt influențate direct de actualele variații ale combustibilului. Doar dacă acesta se va scumpi mult mai mult de atât, am putea lua în considerare o creștere. Producătorul poate suporta actualul preț al carburantului fără să modifice prețul produsului final”, a declarat Vasile Presecan.

Ce influențează cu adevărat prețul pâinii?

Contrar opiniei publice, nu grâul sau motorina reprezintă cea mai mare pondere în costul unei franzele, ci forța de muncă. Directorul Trans Agape explică matematic de ce o mică scumpire la utilități nu înseamnă automat o pâine mai scumpă:

Salariile reprezintă cel mai mare procent din prețul de cost în industria alimentară (panificație, carmangerie, lactate). Materia primă și utilitățile au un impact mai mic decât munca omului. „O creștere de 10% la prețul făinii influențează doar cu 3% prețul final al produsului. Ar trebui ca energia electrică să se scumpească cu 30-40% pentru a justifica o scumpire la raft”, explică Presecan.

„Nu la fiecare fluctuație de preț trebuie scumpit produsul. Deocamdată nu se pune problema unor creșteri de prețuri influențate de combustibil. Nu intrevăd o astfel de schimbare”, a adăugat acesta.

Un alt lanț de produse de panificație din Sibiu alege să nu scumpească pâinea, cel puțin pentru moment. „Nu majorăm prețul pâinii. Preferăm să suportăm noi costurile, decât să venim cu scumpiri pentru clienți. Carburanții, gazele și majoritatea furnizorilor și-au majorat prețurile, iar costurile de producție au crescut de la începutul anului, nu doar din cauza războiului sau a modificării taxelor”, a declarat un reprezentant al lanțului de magazine.

Sursa foto: Profit.ro

Sibienii, mai cumpătați: Pâinea simplă, preferată în fața celei cu cartofi

Pe lângă preț, comportamentul consumatorului sibian s-a schimbat. Oamenii au devenit mai atenți la risipa alimentară și aleg variantele de bază, considerând specialitățile un lux ocazional.

La Trans Agape, un kilogram de pâine costă între 10 și 12 lei, iar pâinea cu cartof poate ajunge la 14 lei/kg, fiind considerată de mulți un „moft”. „Majoritatea clienților optează pentru pâinea simplă”, spune Presecan.

La Simpa, prețul unei pâini de un kilogram a ajuns să varieze între 4 și 12 lei, în funcție de tip și calitate.

Sfaturi împotriva risipei

Vasile Presecan îi îndeamnă pe sibieni să fie mai pragmatici și să învețe metode de conservare pentru a nu mai arunca alimentele. „Clienții sunt mai cumpătați și trebuie să conștientizăm acest lucru prin mai multe forme. Decât să dăm banii pe pâine și să o aruncăm, mai bine învățăm să o păstrăm la frigider. Îi creștem perioada de valabilitate cu o zi sau două dacă o ținem la rece”, spune Presecan.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *