Polițiștii locali din Sibiu vor purta camere foto-video-audio portabile. Cu ajutorul bodycam-urilor, agenții vor înregistra intervențiile desfășurate. Legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. 

Poliția Locală va fi dotată cu bodycam-uri. Acestea vor putea fi folosite de agenți la legitimare, constatare a contravențiilor, la imobilizare și la intervenții pentru protejarea ordinii publice. 

„Noua reglementare stabilește clar situațiile în care aceste sisteme pot fi folosite în spațiul public, fără consimțământul persoanelor vizate, precum legitimarea, constatarea contravențiilor, utilizarea mijloacelor de imobilizare sau intervențiile pentru protejarea vieții și a ordinii publice. În măsura în care circumstanțele permit, cetățenii vor fi informați că sunt înregistrați, iar autoritățile locale au obligația de a comunica public dotarea polițiștilor locali cu astfel de echipamente”, anunță președintele Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Datele înregistrate de bodycam-uri vor fi păstrate timp de maximum șase luni și apoi distruse, cu excepția cazurilor în care constituie probe într-o procedură judiciară. 

Potrivit președintelui României, pentru a implementa tehnic acest nou sistem, administrațiile publice locale vor putea accesa fonduri europene.

„Această lege contribuie la creșterea transparenței activității poliției locale și la consolidarea siguranței publice, oferind în același timp un nivel mai ridicat de protecție atât cetățenilor, cât și agenților”, adaugă Dan.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *