Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a anunțat ieri, 9 februarie 2026, semnarea unui nou contract de finanțare cu UAT Târgu Mureș.
Proiectul „Lucrări de creștere a performanțelor energetice Ia blocuri de locuințe din Municipiul Târgu Mureș – B-dul 1 Decembrie 235, Str. Gheorghe Doja 179A și Str. Petru Dobra 32-34”, este finanțat în cadrul PR Centru 2021 – 2027, Prioritatea 3 „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.1 „Eficiență energetică în clădiri rezidențiale”.
Valoarea totală a proiectului este de 12.212.788,72 lei, din care valoarea fondurilor nerambursabile alocate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) este de 10.074.298,14 lei. Termenul de finalizare a proiectului este luna ianuarie a anului 2028.
Proiectul propune intervenții de creștere a eficienței energetice pentru un număr de 128 de gospodării, situate în cele 3 clădiri rezidențiale incluse.
Prin proiect se propun următoarele lucrări: izolarea termică a fațadei – parte opacă, izolarea termică și hidroizolarea planșeului peste ultimul nivel la acoperișul tip terasă, închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeților, înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă cu performanță energetica ridicată, reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, inclusiv tehnologie LED, dotate cu senzori de mișcare/prezență. De asemenea, vor fi instalate sisteme descentralizate de alimentare cu energie utilizând surse regenerabile, instalații cu panouri solare fotovoltaice de minimum 1,00 kW. În ceea ce privește măsurile auxiliare, prin proiect se propun următoarele: înlocuirea/montarea paratrăsnetelor, repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura blocurilor de locuințe, demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa blocurilor, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție, repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea blocurilor, înlocuirea lifturilor, crearea de facilitați/adaptarea infrastructurii pentru persoane cu dizabilități prin achiziționarea de elevatoare mobile pentru fiecare bloc.
Conform comunicatului, la finalizarea investiției se va reduce consumul de energie primară de la 1.159,40 kwh/m2an la 371,39 kwh/m2an. Emisiile de gaze cu efect de seră vor fi reduse de la 187,19 kgCo2/m2an la 51,68 kgCo2/m2an.
Anunțuri gratuite din Maramures



