Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Municipiului Deva au semnat săptămâna aceasta contractul de finanțare pentru proiectul „Regenerarea urbană a zonei Micro 15” prin Programul Regional Vest.

Conform comunicatului oficial, 12,4 milioane de euro vor fi investiți pentru transformarea unuia dintre cele mai mari cartiere rezidențiale din Deva. Cartierul Micro 15 va fi reinventat ca o „celulă urbană verde”, în care spațiul public redevine al locuitorilor. Oamenii vor avea noi zone de întâlnire, socializare și activități comunitare, adaptate tuturor categoriilor de vârstă.

Unul dintre cele mai importante obiective ale proiectului îl reprezintă extinderea și modernizarea spațiilor verzi și recreative. Peste 40.000 de metri pătrați de zone verzi vor fi reamenajate; vor fi create locuri de joacă pe o suprafață totală de peste 650 mp; dar și o zonă pentru sport în aer liber.

Cartierul va fi reconfigurat și din punctul de vedere al infrastructurii de transport. Vor exista peste 1,2 km de piste de biciclete, zone pietonale cu o suprafață de aproape 17.000 de metri pătrați; iar alți 7.000 de metri pătrați vor fi de tip shared-space, în care pietonii și bicicliștii vor avea prioritate.

Proiectul include și intervenții tehnice esențiale: infrastructură de iluminat public cu sisteme inteligente LED, pe o lungime de 5 km, precum și sistem de supraveghere video.

Proiectul, al cărui beneficiar este Primăria Deva, urmează să fie implementat până la finalul anului 2028.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *