Final de Campanie de Paști: “Faptele bune – urcuș spre Înviere!” – ediția a XII – a.
Asociația Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, prin Cantina Socială Sfânta Filofteia, situată la parterul Protopopiatului Ortodox Bistrița, din Piața Unirii nr. 9, a încheiat cea de-a XII-a ediție a campaniei umanitare „Faptele bune – urcuș spre Înviere!”, desfășurată în perioada Postului Mare.
” A fost o lucrare a lui Dumnezeu care a adunat împreună oameni milostivi, dornici de a împlini fapte bune, cu valențe veșnice.
Campania a fost dedicată sprijinirii persoanelor aflate în dificultate, răspunzând nevoilor identificate anterior, prin evaluarea atentă a cazurilor sociale din comunități.
Domnul Hristos ne îndeamnă la împlinirea faptelor milei trupeși (Mt. 25, 31-46), ajutând:
- pe cel flămând,
- pe cel singur,
- pe cel străin
- pe cel bolnav
- pe cei închiși
- pe cel uitat,
- pe cel căzut.
Și în comunitatea noastră bistrițeană, cineva și-a amintit de acești oameni, flămânzi, singuri, uitați sau încercați de greutăți.
În preajma Sărbătorilor Pascale, acest gest ne-a reamintit tuturor că, înainte de toate, suntem oameni.
Prin această campanie, au fost sprijinite peste 1.000 de persoane, de pe raza județului Bistrița-Năsăud, care au primit toate cele necesare pentru a trăi cu adevărat bucuria Praznicului Învierii Domnului.
Mulțumim tuturor binefăcătorilor!
Mântuitorul Iisus Hristos să ne facă pe toți părtași de lumina și bucuria Învierii Sale!” – au transmis reprezentanții Filantropia Ortodoxă Bistrița.
Anunțuri gratuite din Maramures


