În ședința de astăzi, consilierii locali urmează să voteze proiectul privind constituirea unui parteneriat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Feroviar „Tren Metropolitan Mureș” și C.N.C.F. CFR S.A.
Totodată, primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, va fi mandatat să voteze, în Adunarea Generală a Asociaților, în numele municipiului, aprobarea acestui parteneriat.
Proiectul trenului metropolitan va putea fi finalizat peste trei ani, precizează pentru Radio Tg.Mureș purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu Mureș, Cristina Pruteanu:
,,Proiectul reprezintă un pas esențial pentru modernizarea mobilității atât în Târgu Mureș, cât și la nivelul întregului județ. Trenul metropolitan va reduce semnificativ traficul rutier, oferind o alternativă rapidă și confortabilă pentru navetiști. În același timp, investiția contribuie la reducerea poluării și la creșterea calității vieții, transportul feroviar fiind una dintre cele mai eficiente soluții de mobilitate urbană. Finanțarea este asigurată de Ministerul Transporturilor, cu sprijin european, în cadrul Programului Transport – Prioritatea pentru mobilitate sustenabilă, iar termenul estimat de implementare este finalul anului 2029. Pe scurt, proiectul înseamnă mai puțin trafic, mai puțină poluare și o viață mai bună pentru locuitorii județului Mureș.”
Proiectul trenului metropolitan de la Târgu Mureș a debutat în 2023, prin asocierea Municipiului Târgu Mureș, în calitate de membru fondator, cu primăriile din Reghin, Luduș, Iernut, Ungheni, precum și cu comunele de pe acest traseu, pentru înființarea Asociației de Dezvoltare pentru transportul feroviar.
Studiul de oportunitate, care are aproape 500 de pagini, a fost finalizat în noiembrie 2025 și conține informații detaliate despre proiectul trenului metropolitan Reghin-Târgu Mureș-Luduș.
Investițiile vor fi realizate etapizat, prima intervenție urmând să fie făcută asupra infrastructurii care să permită rulajul cu 80 km/h pe întregul tronson, investiție ce se cifrează la peste 270 de milioane de lei.
Anunțuri gratuite din Maramures


