Orașul gazdă al Mondialului din vară, Guadalajara este în mijlocul unui război cu un cartel

Sosit la CFR Cluj într-un moment în care echipa părea mai degrabă angrenată în lupta pentru retrogradare decât în cea pentru cupe europene, Daniel Pancu a reușit minuni. După ce a fost prezent în tribune la înfrângerea cu Dinamo, fostul atacant a preluat frâiele și are la activ o serie de nouă victorii consecutive în campionat, formația din Gruia fiind foarte aproape de calificarea în play-off.

În plus, CFR Cluj a trecut de grupele Cupei României, iar forma arătată o transformă într-o candidată serioasă la ambele trofee, având în vedere inclusiv faptul că punctele se vor înjumătăți la intrarea în play-off.

Daniel Pancu, clauză specială! Noul contract oferit

În urmă cu câteva zile s-a aflat că CFR Cluj vrea să îi prelungească contractul lui Daniel Pancu, finanțatorul echipei fiind foarte mulțumit de ce a reușit până acum antrenorul. Acum, Iuliu Mureșan a venit cu noi informații, precizând că varianta gândită de conducere este semnarea unui angajament pe trei ani.

“Eu i-aș da pe foarte mulți ani. Că e foarte bun antrenor. Trei ani e ceva normal și e tangibil. Poate chiar și mai mult. Dar trei ani. Sper să fie și el de acord. Dar sper să îmbunătățim și condițiile de la club. Pentru că victoriile aduc victorii și bani și bunăstare. Crește și entuziasmul spectatorilor, crește și apetența unor sponsori să vină alături de echipa sau să crească aportul care e acum. Creștem pe toate părțile.

Am avea condiții să creștem nivelul pe toate planurile. Visul meu de când am intrat în fotbal și de la primul titlu e să mai obținem două titluri să punem o stea deasupra pe sigla clubului. E o dorință care nu e imposibil de realizat, e tangibilă”, a declarat Iuliu Mureșan, conform Fanatik.

Chiar dacă nu va accepta prelungirea contractului, Daniel Pancu ar putea fi “forțat” să rămână la Cluj. Președintele vicecampioanei României a dezvăluit că antrenorului i se va reînnoi angajamentul în cazul în care se va califica într-o competiție europeană, această clauză fiind stipulată în contractul curent.

“Pancone are clar în contract că dacă ne calificăm într-o cupă europeană, ceea ce e tangibil, prin Cupa României sau prin campionat, atunci se prelungește automat. Dar oricum și dacă nu, noi o să-i propunem prelungirea, asta e clar”, a spus Iuliu Mureșan.

În Cupa României, CFR Cluj va da peste Universitatea Craiova în sferturi, învingătoarea urmând să se dueleze cu Dinamo sau Metalul Buzău în semifinale. În campionat, echipa lui Daniel Pancu ocupă poziția a 5-a, cu 47 de puncte, la nouă de formația de din Bănie, înainte de înjumătățire.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *