Oțelul a învins-o pe Csikszereda, 3-0, în etapa 23 a Superligii. Victoria a readus-o pe trupa lui Laszlo Balint pe loc de play-off.
Patrick (5′) și Nuno Pedro (9′, 68′) au marcat pentru gazde, în partida în care nocturna le-a dat mai mari emoții gălățenilor, decât adversara.
Cronică de George Nistor după Oțelul – Csikszereda 3-0: Fotbal pe avarie în Țiglina 3
La Galați, fotbalul s-a jucat pe fugă, între două ture de schimb, când orașul era încă la lucru. Chiar dacă vântul a bătut dinspre Dunăre, Oțelul și Csikszereda și-au găsit de joc cu mânecile suflecate, într-un decor cu miros de iarnă adevărată.
Cu câteva zile înainte, suporterii gălățeni dăduseră la lopată ca la normă, eliberând terenul de antrenament. Gestul s-a simțit, astfel că ai lui Laszlo Balint au pornit recunăscători, la fluierul lui Sorin Vădana.
Pe de o parte, Oțelul, nativ lusitană, cu pas scurt și preluare din prima. De cealaltă, Csikszereda, cu accent greoi și gând de supraviețuire.
Galați, loucura total
Ce a ieșit a fost o primă repriză jucată într-o stare de ușoară nebunie. Roș-alb-albaștrii au deschis meciul cu accelerația la podea, fără timp de tatonări. În minutul 5, Patrick a fost pe fază la o eroare flagrantă a lui Eduard Pap. Vârful doar a împins mingea în plasă, suficient cât să încline terenul.
Trei minute mai târziu, balonul a ricoșat norocos la Joao Lamiera, în interiorul careului. Portughezul a încercat finalizarea din întoarcere, instinctiv, însă portarul advers, cu o intervenție sigură de data aceasta, a reținut.
N-a fost decât o pauză de respirație. Oțelul a lovit din nou, prin Nuno Pedro (9′), autorul unui șut curat, de la distanță, proiectil spre vinclu, a la Zizou.
Gazdele și-au continuat asaltul cu o lejeritate sfidătoare. În minutul 25, Ciobanu a avut o șansă ideală în careu, dar execuția l-a trădat. Tot el a executat o lovitură liberă în bară, pentru ca mai apoi Joao Paulo să-l imite, din voleu.
Abia în prelungirile primei părți, Csikszereda a reușit să respire. Bodo a șutat puternic de la marginea careului, însă mingea a trecut peste poartă, fără să schimbe tabela.
Oțelul a avut 20 de șuturi înainte de pauză, unele din poziții curate, altele din entuziasm pur.
Nocturna a tras cu Ciucul
La revenirea de la cabine, moldovenii au redus ritmul, în căutarea celei de-a treia reușite, cât de un forfait. Poftă de joc, dar gata să tranșeze soarta partidei. În minutul 57, presiunea s-a materializat într-o nouă ocazie clară, însă reluarea lui Nuno Pedro, cu capul, a trecut peste transversală.
Momentul care a închis definitiv discuțiile a venit zece minute mai târziu, la un corner al gazdelor. Tot Pap, „demonul” roș-negru, a avut o ieșire întârziată și l-a faultat pe Iacob în propriul careu.
După analiza VAR, mai drastică decât de obicei, Nuno Pedro și-a asumat responsabilitatea „dublei”. Calm, mijlocașul din Figueira da Foz a transformat fără probleme de la 11 metri. Ciucanii n-au mai avut resursele necesare pentru a reintra în joc, nici după schimbările lui Ilyeș.
Doar nocturna a periclitat scorul, întreruptă minute bune, din 81′, la care s-au aprins blitz-urile cum se aprindeau brichetele în concertele Andre, la început de anii 2000. S-a terminat 3-0 și dunărenii rămân în luptă pentru play-off după runda cu numărul 23.
FINAL » Oțelul – Csikszereda 3-0
Meciul a fost întrerupt peste 20 de minute, după ce a căzut nocturna
Potrivit regulamentului, Oțelul are o oră la dispoziție, din momentul întreruperii, pentru a pune în funcțiune nocturna. În caz contrar, echipa gazdă pierde meciul la „masa verde”, 0-3.
Oprirea jocului datorată nefuncționării sau funcționării necorespunzătoare a instalației de nocturnă se sancționează cu pierderea jocului prin forfait, dacă nu s-a remediat defecțiunea în maxim 60 de minute
– Pasaj din Regulamentul Disciplinar
La 4 minute după stingerea nocturnei, arbitrul Sorin Vădana a trimis jucătorii la vestiar.
Tot conform regulamentului, dacă meciul va fi reluat iar nocturna va ceda din nou, arbitrul va opri definitiv meciul, urmând ca victoria să le revină, la „masa verde”, oaspeților:
Dacă, după remedierea problemei la instalației de nocturnă, efectuată în termenul de până în 60 de minute de la începerea/reluarea jocului, intervine o nouă întrerupere în funcționarea instalației de nocturnă pe durata timpului de joc, arbitrul, dacă va aprecia că nefuncționarea instalației de nocturnă este de natură a împiedica desfășurarea în condiții normale a jocului, poate decide oprirea definitivă a jocului.
În această situație, arbitrul va consemna situația de fapt în raportul de arbitraj, urmând a fi aplicate sancțiuni conform prevederilor Regulamentului Disciplinar.
– Pasaj din ROAF
Ultima partidă de Liga 1 în care a picat nocturna și s-a dictat 3-0 la „masa verde” pentru echipa oaspete este Poli Iași – Viitorul, în data de 01.11.2020. Era 1-1 la momentul întreruperii, dobrogenii au primit 3-0 la Comisii!
-
Meciul a fost reluat la ora 19:07, din minutul 81, în care fusese întrerupt.
-
Nocturna revenise în funcțiune de minute bune, dar reluarea meciului a fost amânată astfel încât sistemul VAR să poată fi calibrat.
VIDEO cu golul superb înscris de Nuno Pedro
Oțelul – Csikszereda, echipele de start:
Oțelul (4-3-3): Dur Bozoancă – J. Paulo, P. Iacob, Zivulic, Zhelev – A. Ciobanu, Lameira, Nuno – Andrezinho, Patrick, Ș.Bană
Rezerve: Ursu, I. Popescu – Kazu, M. Lopes, D. Neicu, Frunză, C. Chira, Paz, Debeljuh, Bordun, Neicu, D. Sandu
Absenți: Conrado (suspendat), Campos (nelegitimat)
Antrenor: Laszlo Balint
Csikszereda (4-1-4-1): E. Pap – Bloj, Kabashi, Csuros ,Paska – Vegh – A. Ceara, Veres, Bodo, S. Szalay – Eppel
Rezerve: M. Simon, Deaky – Palmeș, Triff, Bettini, Jebari, Bota, Dusinszki, Gustavinho, Brugger, Pal, Nagy
Absenți: Bakos, Dolny (accidentați), Hegedus (învoit)
Antrenor: Robert Ilyeș
Stadion: Oțelul (Galați)
Arbitru: Sorin Vadana / Asistenți: George Neacşu, Alexandru Filip
Arbitru VAR: Sorin Costreie / Arbitru AVAR: Ovidiu Artene
Anunțuri gratuite din Maramures



