Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că înainte de declanșarea conflictului ar fi trebuit făcute toate eforturile pentru deschiderea unor negocieri cu Iranul, în vederea unui armistițiu.
Fostul președinte Traian Băsescu. FOTO: Inquam Photos
„Se încerca cu orice preț să deschid negocierile cu Iranul, pentru un armistițiu. Cu orice preț!”, a afirmat Băsescu într-o intervenție la Digi24, subliniind că situația este neclară, iar informațiile existente sunt contradictorii.
Fostul șef al statului a pus sub semnul întrebării și afirmațiile potrivit cărora Iranul ar fi reprezentat o amenințare iminentă pentru Statele Unite, contrazicând declarațiile președintelui american Donald Trump.
„Iranul, cred că după cele de până acum, a înțeles că nu poate să aibă armă nucleară. Informațiile sunt contradictorii. Unii spun că Iranul, de la bombardamentele de anul trecut din vară, n-a mai continuat programul nuclear, iar domnul Trump ne spune că erau cât pe ce să atace Statele Unite. Ceea ce eu nu cred, este o nouă fabulație a chiriașului de la Casa Albă. Nu cred, nu putea Iranul să lovească Statele Unite”, a spus acesta.
Băsescu a sugerat necesitatea unei pauze în conflict pentru reevaluarea situației, invocând inclusiv posibilitatea ca fostul lider suprem iranian Ali Khamenei să fi lăsat un document prin care ar fi interzis dezvoltarea armelor nucleare.
„Deci lucrurile sunt controversate. Aș încerca un stop joc, și hai să vedem cum stăm. Că s-ar putea, dacă este adevărată informația că fostul lider suprem, cel ucis, Khamenei, a lăsat un document în care spune să nu se construiască arma nucleară. S-ar putea să avem surpriză să constatăm că nu mai evolua programul nuclear militar al Iranului”, a adăugat fostul președinte.
În același context, el a menționat declarațiile fostului director al Centrului Național de Combatere a Terorismului SUA, Joseph Kent, care ar fi susținut recent că nu exista un pericol imediat ca Iranul să obțină arma nucleară.
Acum câteva zile, Băsescu a transmis, printr-o postare publică, că România trebuie să ia măsuri preventive pentru a proteja populația și echipamentele militare americane aflate pe teritoriul țării. El a menționat că opinia exprimată este una personală și nu contrazice declarațiile oficiale.
Fostul președinte a avertizat că, deși România are relații vechi și bune cu Iranul, există posibilitatea unor atacuri asupra echipamentelor americane: „Este posibil ca Iranul să încerce să lovească echipamentele americane dislocate în bazele de la Kogălniceanu şi Turda. Într-o astfel de situaţie România dispune de echipamentele militare necesare pentru a îndepărta pericolul dar nimeni nu poate garanta eliminarea tuturor riscurilor”.
Anunțuri gratuite din Maramures



