Bertrandt Engineering Technologies Romania SRL a fost amendată de Consiliul Concurenței cu 7,71 milioane de lei, în urma unei investigații privind încălcarea regulilor de concurență pe piața forței de muncă.
Companiile s-au înțeles să nu recruteze resurse umane de la una dintre celelalte companii fără acordul prealabil al acesteia din urmă. Astfel de comportamente, cunoscute sub denumirea de acorduri „no-poaching”, sunt înțelegeri prin care companiile sunt de acord să nu angajeze sau să facă oferte spontane angajaților unor firme concurente și renunță, astfel, la concurența pentru atragerea și menținerea forței de muncă.
Cele opt companii au primit amenzi totale de 163,71 milioane de lei. Automobile-Dacia SA a primit o amendă de 81,53 milioane de lei, Renault Technologie Roumanie SRL a fost sancționată cu 46,29 milioane, Alten Si-Techno Romania SRL cu 10,65 milioane, Bertrandt Engineering Technologies Romania SRL cu 7,71 milioane, Expleo Romania SRL cu 7,43 milioane, Akkodis Romania SRL cu 5,54 milioane, Segula Technologies Romania SRL cu 3,16 milioane, iar FEV ECE Automotive SRL cu 1,4 milioane de lei.
Este primul caz în care sunt sancționate astfel de practici anticoncurențiale, în care companiile nu se concurează pentru atragerea forței de muncă specializate. „Resursele umane reprezintă un parametru esențial al concurenței între companii, având în vedere ponderea costurilor cu personalul în cheltuielile totale, deficitul de forță de muncă sau mobilitatea salariaților/ colectivului. Acest tip de comportament este deosebit de nociv â pentru concurență, prin crearea unor bariere artificiale pe piață, și pentru angajați, ale căror oportunități de mobilitate sunt afectate”, declară Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
În timpul investigației, una dintre companii a aplicat la programul de clemență și a furnizat documente și informații ce au avut contribuit semnificativ la probarea practicii anticoncurențiale și a primit o reducere semnificativă a amenzii. Alte cinci companii și-au recunoscut fapta și, prin urmare, au beneficiat de reduceri ale sancțiunilor.
Anunțuri gratuite din Maramures



