O cunoscută companie de transport din Ardeal ar urma să se închidă: Călătorii din Alba Iulia, afectați. Firma gestionează mai multe transporturi în străinătate
Una dintre cele mai importante firme pe transport internațional de persoane și de mărfuri, Atlassib, ar putea să se închidă după 32 de ani de activitate.
HotNews notează că au existat cazuri de netrimitere a coletelor și unora dintre oameni nu li s-au mai eliberat bilete, angajații spunându-le că e din cauza „pierderilor firmei, nu știm cum vom continua”.
Omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, 79 de ani, a confirmat că firma merge pe pierderi de câteva luni și că intenționează să o închidă, dar miercuri dimineață a revenit parțial asupra acestei declarații.
Miercuri a spus că „azi și mâine pleacă mașinile, dar știu eu ce va fi săptămâna viitoare?”, a explicat bărbatul pentru HotNews.
Atlassib gestionează mai multe curse din Alba Iulia în străinătate
Potrivit site-ului Atlassib, firma are mai multe curse în diaspora cu plecare din Alba Iulia, în țări precum: Italia, Franța sau Belgia. ,,Serviciile de transport persoane Alba Iulia Italia sunt foarte bine puse la punct, Italia fiind o țară în care numeroși români își găsesc oportunități de mărire a veniturilor lunare, un loc unde își pot găsi un loc de muncă stabil și foarte bine plătit, pentru a construi un viitor sigur pentru familie”, se arată pe site-ul oficial Atlassib.
Ilie Carabulea, în vârstă de 79 de ani, a început afacerile după Revoluție, în 1991, iar în 1993 a fondat Atlassib, cumpărând primul camion pentru transport de marfă. În timp, a dezvoltat un grup de firme în domenii precum transport internațional, asigurări, banking, agricultură, hoteluri și turism, ajungând la o avere estimată în 2010 la 200 milioane de euro.
La apogeu, între 2008 și 2012, Atlassib deținea peste 400 de mijloace de transport, dintre care peste 165 autocare și 120 microbuze, plus autoturisme. Brandul s-a extins prin agenții în toată țara și puncte de lucru în 10–12 țări europene.
Pe baza succesului în transport, Ilie Carabulea a format un holding cu activități în asigurări, hoteluri, inclusiv Ramada Sibiu, agricultură și alte servicii. Grupul a avut proiecte imobiliare și hoteluri noi, semn al diversificării afacerii.
FOTO: Atlassib (Facebook)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Anunțuri gratuite din Maramures



